…De prin 1600, când, se spune, s-a prezentat întâia oară „Hamlet”, mulți au înțeles că piesa cea mai jucată, ecranizată, capodopera din Integrala Shakespeare, nu se reduce la răzbunarea tristului prinț al Danemarcei pe unchiul său Claudius, care i-a ucis tatăl, să-i ia soția și tronul. În acest text de referință al Marelui Will găsim mai mult decât trădare, incest și corupție, este un „șah la rege”, clar atac la Putere. Nu întâmplător Shakespeare își fixează și această piesă în afara spațiului britanic, în Danemarca, unde „este ceva putred”! Deloc întâmplător că montarea piesei și textul dramatic-element de bibliotecă au fost interzise în Rusia stalinistă (1922-1953)…

…Un asemenea text profund politic și „obsesia Shakespeare” au tentat mulți scriitori contemporani care au încercat să-l rescrie pe Hamlet. Mă gândesc la „Dalbul pribeag”, de Dumitru Radu Popescu, „Rosencrantz și Guildenstern sunt morți”, de britanicul Tom Stoppard. Și la „Uciderea lui Gonzago”, scrisă în 1988 de bulgarul Nedialko Iordanov, care pleacă de la întrebarea logică: „Și totuși, ce s-a întâmplat cu trupa de ambulanți chemată de Polonius, oprită de însuși regele înfuriat să ducă spectacolul până la capăt?”. Și-a luat banii și a plecat sau…?! De aici, dramaturgul bulgar dă frâu liber imaginației, reușind o altă piesă, excelentă. În două părți, una în registru comic, prezentând repetițiile trupei pentru spectacolul la Curtea Regelui. Partea a doua, de un profund tragism actual, autorul bulgar schimbând intriga și personajele, începe cu momentul de „teatru în teatru”, actorii fiind acuzați de „complicitate la o lovitură de stat” (am mai auzit sintagma!), anchetați, torturați în stil stalinist. Sufleurul e primul trădător, Horațio, prietenul lui Hamlet, devine „omul curții”, un ticălos viclean gândind și la ziua de mâine; se oferă noii puteri, tot dictatorială, interesată de alți trădători, și de actori, fapt pentru care trupa devine, prin decret, una regală!

…„Uciderea lui Gonzago”, piesă scrisă cu măiestrie, nu doar despre perfida, repetabila politică, e și un veritabil omagiu adus Măriei Sale Actorul! Ea a fost montată, în România, la Iași, Oradea și în briza mării. Am urmărit spectacolul de la Teatrul de Stat Constanța, unul încântător. Valorosul regizor Ion Sapdaru realizează un spectacol de colecție, cu mesaj profund, cu forță scenică și ideatică, în care oferă actorilor posibilitatea de a juca, în aceeași seară, în cheie comică (partea I) și tragică (partea a II-a), dând reprezentației suspans și splendoare. Remarcabilă este Dana Dumitrescu (în Elisabeth), în bucuria de a juca a întregii distribuții cu 16 actori, încântând Mihai Sorin Vasilescu (Benvolio), Andrei Cantaragiu (Hamlet), Georgiana Mazilescu (Amalia), Tani Ștefu (Charles), Andu Axente (Henric), Dan Cojocaru (Polonius), Adrian Dumitrescu (Claudius), Cosmin Mihale (Sufleurul), Maria Lupu (Ghertrude) etc. În decorurile funcționale ale lui Mihai Pastramagiu și într-o admirabilă mișcare scenică purtând „marca Ion Sapdaru”.