...În ultima lună am urmărit două spectacole (ale Naționalului clujean) ce m-au pus serios pe gânduri, interogând, grav, care-i sensul teatrului modern?! Două spectacole din triada unui scriitor argentinian, Rodrigo Garcia, venit în Spania, unde s-a lansat ca dramaturg, regizor și scenarist, sub pecetea „cel mai exploziv dramaturg contemporan care încearcă o depărtare voită de teatrul tradițional”!?! N-am tras concluzii, după ce i-am urmărit întâiul spectacol („Interzis accesul animalelor”), text „feroce” montat de autor la Naționalul timișorean, acum şase ani. Când am văzut șopârle și șoareci tăiați, înaintând pe pieptul gol al unui bărbat, imagini mărite de o cameră de luat vederi sau când am auzit o tânără, spurcată la gură, bucurându-se că și-a luat mama văduvă și a dus-o la un party ca să fie violată (!?!), m-am întrebat, ca mulți alți spectatori, dacă aceasta este direcția dramaturgiei și spectacologiei moderne? Nu resping nimic nou, însă există, de când lumea, o măsură în toate, chiar dacă unii consideră că nu înțelegem mesajul unui asemenea gen de teatru...
...În ultima lună am vizionat două spectacole (ale Naționalului clujean) cu texte ale aceluiași Rodrigo Garcia: „Agamemnon” și „Moarte și reîncarnare într-un cawboy” (titlu fără legătură cu textul!). Ambele piese, considerate „puternice și controversate”, au fost montate de un tânăr regizor de 25 de ani, un oltean pe nume Andrei Măjeri, căruia i se poate remarca curajul (dacă nu tupeul!) de a face din texte varianta lui, destul de departe de original. „Agamemnon”, o monodramă în viziunea dramaturgului, dezbătând deja uzata temă a societății con- temporane de consum, devine în viziunea lui Măjeri un spectacol cu trei personaje (Tata, Mama și Fiul). În timp ce lăudatul și repudiatul „Cowboy” era o piesă pentru două personaje masculine, pe care același tânăr regizor nonconformist, ca să nu zic teribilist, a decupat-o scenic pentru... patru femei!?! Cu vulgarități până peste măsură, care în rostirea repetată a unor doamne sună grotesc, ba și abominabil. Sigur, autorul a căutat, în tușe groase, să ne vorbească, prin realități banale, despre dezumanizarea prezentului, când oamenii nu se mai iubesc, ci fac doar sex vulgar. Patru femei, interpretate excelent de Elena Ivanca (Number one!), Adriana Băilescu, Irina Wintze și Sânziana Tarța, care înjură cât pentru trei spectacole, dansează și cântă live, superb, în engleză, pe muzică de Dolly Parton, Lynn Anderson și Lorette Lynn. Cu o asemenea distribuție, ca și cea de la „Agamemnon” (Sorin Leoveanu, Miriam Cuibuș, Sânziana Tarța), publicul e încântat de actori și digeră, parcă, mai ușor potopul de vulgarități, obscenități, violențe de limbaj și atitudine.
...Urmărind aceste spectacole mi-am zis că dacă un dramaturg român ar fi prezentat spre lectură un asemenea text ar fi fost negreșit respins; și am mai găsit o cauză a ocolirii dramaturgilor autohtoni jucați, care n-ar fi tolerat asemenea transformări brutale ale textului. Nimic nu mai miră, azi!
