…În lumea teatrului românesc se tot discută, trăgându-se semnale de alarmă, că ne aflăm în fața unei profunde crize a cronicii dramatice, menită nu doar să analizeze un spectacol, de la text, la regie și interpreți, cât, în mod special, să atragă publicul (mai ales cel tânăr!) spre teatru. Nu-i vorba despre București și marile orașe - Iași, Oradea, Cluj, Sibiu, Timișoara, Craiova. Ținta trebuie să o reprezinte teatrele din orașe mici și reflectarea Fenomenului care a devenit azi, în toată țara, teatrul independent.

…Unii evită discuția, alții explică totul prin reducerea drastică a spațiilor afectate în cotidiene și reviste ce tratau remarcabil fenomenul teatral, ca și desființarea iresponsabilă a canalului tv Cultural, de la Televiziunea Națională. Chiar dacă viața teatrelor din România cunoaște, în pofida crizei materiale, o efervescență notabilă, cu ecouri și pe scene din străinătate. Subiect cronic ce trebuie să reprezinte o preocupare permanentă, nu doar cu ocazia unor Festivaluri (în cazul Asociației Internaționale a Criticilor de Teatru), pe agenda Ministerului Culturii, a UNITER-ului, Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, a directorilor de teatru.

…Mereu, când se aduce în discuție criza criticii de teatru, se face apel la „Generația de aur” a cronicarilor dramatici, în frunte cu regretații Valentin Silvestru, Mircea Ghițulescu, Dumitru Chirilă, Dinu Kivu, Radu Enescu, Bogdan Ulmu și alții. Profesioniști care prin materialele lor ofereau minunate lecții de teatru, ajutând la perceperea exactă a unui spectacol, dar și a fenomenului. Oameni competenți, cu dragoste vie de teatru, dinamici, clari în exprimare, foarte obiectivi, deciși la sacrificiul întâlnirilor de analiză de a doua zi dimineață, după premiere sau spectacolele unei zile în Festival. Astăzi, aceste „analize de caz” au dispărut, invocându-se numai condițiile financiare…

…Cronicari dramatici de ținută există și astăzi. Monica Andronescu, Ileana Lucaciu, Simona Chițan, Oltița Cântec, Cristina Rusiecki, Ion Parhon, Ștefan Oprea, Zeno Fodor, Doru Mareș, Mircea Morariu, ca și Mariana Ciolan, Andreia Bârsan (în cronica teatrală radiofonică) și alții. Și atunci?

…Lipsește, firește, spațiul tipografic, dar și zbuciumul celor în cauză, resemnați, parcă, prea repede cu starea materială lamentabilă de astăzi a cronicarului dramatic. În acest sens, absolut remarcabil este sacrificiul unui cronicar de elită, Florica Ichim, care reușește să scoată, încă, în apartamentul dânsei, cu o mână de oameni uniți doar de amorul artei, minunata revistă „Teatrul Azi”, unicat de tradiție în materie.

…Există și o criză morală a cronicarului dramatic. Care nu mai este la fel de obiectiv, de analitic când vine vorba despre spectacole modeste prezentate de teatre cu renume, realizate și jucate fără strălucirea caracteristică de unii regizori și actori de top. Nepermisa abandonare a imparțialității, preferarea „cronicii de casă” reduc numărul cititorilor, mai ales printre oamenii de teatru. Și nu e bine!