…De ani buni, ploieştenii nu mai au echipă de fotbal pe prima scenă, dar se pot mândri cu Teatrul „Toma Caragiu”, ajuns în top naţional. Şi nu doar pentru că a câştigat, acum trei ani, Premiul UNITER (spectacolul „Plastilina”), a avut un actor (Mihai Calotă) onorat cu aceeaşi distincţie sau are o nominalizare (Ada Simionică) pentru ediţia din aprilie. Trupa din Ploieşti şi-a câştigat un renume prin spectacole de ţinută, sub comanda unui director (regizorul şi muzicianul Lucian Sabados) competent, pasionat şi plin de idei. Una dintre idei îi răsfaţă şi pe bucureşteni, căci „Toma Caragiu” vine des în Capitală. Numai în acest martie, valorosul teatru prahovean a avut o frumoasă ministagiune bucureşteană cu trei spectacole la „Odeon”. Am văzut două dintre ele…

…O bijuterie de spectacol este „Furtuna”, în regia lui Cristi Juncu (şi traducătorul celebrului text shakespearian). „Insula” naufragiaţilor este un ring cu nisip, înconjurat pe scenă de spectatorii înghesuiţi pe incomode gradene; în sală, peste fotoliile goale, inspiratul scenograf Cosmin Ardeleanu a plasat scheletul unui pian ce te primeşte în acordurile lui, controlate de Prospero, în frac şi cu o baghetă (de dirijor, de magician?), „uvertura” petrecându-se în foaier - excelenta expoziţie a artistei Maria Ştefănescu, cu splendide fotografii din spectacol; în jurul ringului, un aragaz, un bar, fotolii cu picior de pian, o tablă de şah, un cor de trei femei (Ceres, Iunona şi Iris). În acest cadru, o splendoare de spectacol, pendulând fin între poezie şi umor, susţinut de minunate găselniţe de text şi de regie: Miranda (Florentina Năstase) vorbeşte fără să se audă, cuvintele fiind rostite de Ariel (încântătoare Ada Simionică) la un minimicrofon, cum poartă arbitrii de fotbal; duelul se dă cu spada şi bagheta de dirijor-magician, complotiştii şi ex-conducătorii trădători sunt în pijamale şi papuci, Caliban (excelent Andi Vasluianu) poartă o carapace uriaşă sub care se ascunde, ca o broască ţestoasă, ba îl trage şi pe Triculo (Bogdan Farcaş, cu farmec). De altfel, la apariţiile trioului Caliban-Triculo-Stephano (Tudor Smoleanu, un comedian de zile mari) se râde sănătos, comic de substanţă, de calambur (nu şi neaoşismul „Burtă goală bagă-n oală”). Cât despre Prospero, experimentatul Ioan Coman slujeşte rolul greu, însă uneori rămâne în frumoasa recitare.

…O altă reprezentaţie: „And Bjork, of course” (textul islandezului Tvorvaldur Thorsteinsson). Tot la „Odeon”, cu spectatorii pe scenă! Spectacol cu „şase personaje în căutarea unui rost în viaţă”, într-un workshop de terapie, purtând semnătura inconfundabilă a lui Radu Afrin. Terapia socială e cantonată în final numai în cea sexuală, amintindu-ne de „Nevrozele sexuale ale părinţilor noştri”, spectacol unitar al aceluiaşi teribilist regizor, prezentat de ploieşteni, la „Odeon”, cu ani în urmă. Nevrozele părinţilor au devenit obsesiile tinerilor, într-un spectacol interesant, dar inegal. Probabil că numai Freud e de vină.

Mircea M. Ionescu