...De când lumea, și nu numai la noi, publicul e înnebunit după comedie. Cel mai dificil gen teatral. De scris, de regizat, de jucat. Cel mai greu este să faci oamenii să râdă sănătos, ca prin râs să se detașeze de racilele vremurilor. Există comedii și comedii. Dar niciuna nu trebuie tratată superficial. Ca o „obligație de serviciu”. Ci cu toată seriozitatea, căutând atât piesa, cât și actorii și regizorul cu afinități pentru textul respectiv. Ceea ce, în ultima vreme, se uită, pe ici, pe colo...
... Din fericire, noi, românii, avem un Teatru de Comedie și două Festivaluri de gen (la București și la Galați), se scrie și se joacă multă comedie, inclusiv comedioare. Important este că am avut mereu comediografi de elită: Caragiale, Eugen Ionesco, Teodor Mazilu, Băieșu, Tudor Popescu, Viorel Cacoveanu, Cornel Udrea, Dumitru Solomon și alții. Actori de legendă în registru comic, de la Birlic, Dem Rădulescu, Ștefan Mihăilescu-Brăila, Gheorghe Dinică, Marin Moraru, Ion Lucian, Miluță Gheorghiu, la Dorel Vișan, Valter Dellakeza, Mălăele, Mihăiță, Teodosiu, Ivașcu, Huluba și Bendeac, de la Tamara Buciuceanu, Draga Olteanu, Carmen Stănescu, Coca Andronescu, la Dorina Chiriac etc. Regizori-ași în comedie: regretații Tocilescu, Moisescu, Victor Tudor Popa, actualii, aplaudații Mălăele, Victor Ioan Frunză, Florin Fătulescu, Cristian Ioan, Ducu Darie, Cornișteanu, Dan Tudor, Vlad Mugur etc.!
...La Vlad Mugur am revenit cu gândul săptămâna trecută, la ultima premieră de la Naționalul bucureștean, „Crima din strada Lourcine”, de francezul Eugene Labiche (1815-1888), o capodoperă a genului, cum s-a scris prin decenii. Cu această comedie de bulevard. Vlad Mugur, Maestrul care uimise prin montările cu Shakespeare, Goldoni, Eugen Ionesco, Pirandello, Tolstoi, Camus, D.R. Popescu, a demonstrat, în 1998, la Teatrul Tineretului din Piatra-Neamț, cum se face un spectacol de referință și cu o comedie bulevardieră precum „Crima din strada Lourcine” (montat de Maestru cu mult succes și la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj)! Atunci, de reținut, titanul Vlad Mugur a definit în două cuvinte și „rețeta” succesului cu un text comic. „Important este ca publicul să râdă. Dar nu oricum. Într-o comedie nu ai voie să o iei pe alături. Trebuie să alegi mereu tonul exact și nuanța potrivită”.
...„Crima din strada Lourcine”, text spumos, ofertant, i-a tentat și pe alți regizori români: Dan Tudor a reușit un bun spectacol la Teatrul Evreiesc de Stat; Alexandru Mâzgăreanu, un tânăr și talentat regizor (o demonstrase cu „Fazanul”, de Feydeau, la „Nottara”!), n-a găsit „tonul exact” și, mai ales, ritmul potrivit anul trecut, în montarea de la Arad, chiar dacă a înclinat și spre un fel de musical... Iar prolificul, subtilul Felix Alexa (băiatul legendarului Alexa Visarion) a încercat textul, întâia oară, la Timișoara (n-am văzut spectacolul!), în 2003, ca acum să revină cu o viziune aparte, modernă, alertă (65 de minute!) la TNB. L-am aplaudat, cu gândul și cu sufletul zburând spre nemuritorul Vlad Mugur!
