...O veche axiomă spune că nu există spectacol de teatru fără dramaturg, actori și regizor, neignorând Publicul, altă condiție „sine qua non” a unei creații teatrale. Am întâlnit cazuri în care unul dintre factorii de bază ai Spectacolului fie a fost omis, fie sacrificat, cel mai adesea Dramaturgul. Dincolo de cuvinte, faptele!

...Foaia-program a recentului Festival Internațional de Teatru Independent UnderCloud, tipărită în mii de exemplare, și-a privat spectatorii de numele autorilor unor piese. 18 spectacole au avut regizor, actori (unii necunoscuți), dar nu și autori dramatici, de parcă textele s-ar fi scris singure!... De la celebrul Samuel Beckett, autorul piesei „Ultima bandă a lui Krapp”, ce a deschis Festivalul, la Marele Will, absent din informațiile show-ului ce a închis Gala, „Iulius Caesar. Fragmente”, ignorat și Tennessee Williams, creatorul celebrei „Menajeria de sticlă”, ce a generat „Cel mai bun spectacol” din Festival!?! Dacă au fost sacrificați unul dintre părinții (împreună cu Eugen Ionesco) teatrului absurdului și Mitul Shakespeare, cum să te mire că n-au apărut pe Foaia-program numele unor dramaturgi autohtoni, printre ei și Ștefan Caraman, invitat pe scenă, la finalul spectacolului „Aeroport”, de publicul entuziast ce nu știa, în bună parte, cum se numește autorul?

...Am participat cu fervoare la a II-a ediție a interesantului Laborator de Teatru Dens, organizat excelent de Teatrul Nottara (director, Marinela Țepuș). Un veritabil experiment, conceput și coordonat de criticul și de producătorul rus de teatru Oleg Loevski, unde în șapte zile (cinci la Poiana Pinului, lângă Buzău; două pe scena de la „Nottara”) s-a creat o schiță de spectacol! Interes sporit de faptul că trei regizori ruși urmau să demonstreze cum au înțeles ei piesele lui Mihail Sebastian („Steaua fără nume”), Aurel Baranga („Opinia publică”) și Camil Petrescu („Mitică Popescu”). Publicul, competent, a ales prin vot secret drept cea mai bună schiță de spectacol „Mitică Popescu”, regizat sigur, modern, de Roman Ilin Feodori. Din nefericire, Aleksei Logacev a masacrat textul lui Baranga, încât, la finele unui spectacol inegal, te întrebai de ce piesa se numește „Opinia publică”?! Dispăruse și conceptul „Opinia publică”, devenit, spectaculos, personaj, să ia un pumn de nurofen express autorul dacă s-ar mai fi aflat printre noi...

...Vara aceasta, un cunoscut regizor român avea să concluzioneze o discuție contradictorie dintre noi: „De aceea nu montez eu dramaturgi în viață”! Fiind în viață, n-am acceptat să nu fie citită în amănunt piesa mea ce urma să o regizeze, „Taximetrist de noapte la New York”, să-mi simt textul amenințat de a fi siluit într-un posibil „Pat al lui Procust”! Decât un spectacol care să nu mă reprezinte, să nu facă sens cu „piesa vieții mele”, mai bine nimic! Sigur, acum 38 de ani, la debutul meu de dramaturg, la Arad, nu știu dacă aș fi găsit forța morală să refuz un spectacol! Azi, cele 33 de premiere din CV mă obligă să apăr și condiția dramaturgului român!