… La început de Primăvară, Eveniment în București, la Teatrul Excelsior! Reîntâlnire de ținută cu Franz Kafka (1883-1924), prin una dintre scrierile de top, „Amerika” (inițial „Dispărutul”), operă neterminată de autor, publicată în 1927. Remarcabilul spectacol de la „Excelsior” se datorează lui Geirun Țino, autorul traducerii romanului, al dramatizării, scenografiei și coloanei sonore, ca și jocului încântător al celor doi tineri, dar foarte talentați actori - Dragoș Spahiu (Unchiul, Irlandezul, Bucătăreasa etc.) și Mihai Mitea (Nepotul). Cu acest spectacol, excelentul regizor româno-austriac Geirun Țino (studentul lui David Esrig, până ce acesta a evadat din comunism, și al lui Valeriu Moisescu), directorul Teatrului Pygmalion, din Viena, a împlinit o interesantă „Trilogie Kafka” în România. Începută în 2003, la Teatrul Nottara, cu dramatizarea romanului „Castelul”, conti- nuată, cu succes, în 2012, cu „Procesul”, la Teatrul „Bacovia” din Bacău.

… „Amerika” lui Geirun Țino are o istorie deosebită. Și-a început drumul cu vaporul (unde mașinistul-șef era un român) de la Hamburg spre Pământul Făgăduinței, la Teatrul Pygmalion din Viena (aici montase și alte scriituri ale lui Kafka - „Metamorfoza”, „O dare de seamă pentru o Academie”!), o „Amerika” vieneză aflată, în 2001, printre cele mai bune spectacole din Europa, invitat să se joace, cu mare succes, și la Washington, într-un 4 iulie, Ziua Americii!

… „Amerika” bucureșteană reprezintă un spectacol modern, excelent decupat scenic, într-un ritm remarcabil impus de regizor și susținut „cum laudae” de cei doi minunați actori. Iluzia Americii, într-o scenă goală, cu o imensă hârtie albă acoperind scena, cu un drapel al SUA pe tot peretele-fundal, un banal scaun cu spătar și câteva cutii de metal pentru Unchi, care, alergând prin sală, face o chetă mică printre spectatori. Teatru viu, de Idee, pendulând între expresionismul și suprarealismul lui Kafka, cu vizibile accente din teatrul absurdului și propuneri regizorale de efect. Unchiul cel bogat desenează mai tot timpul pe hârtia uriașă ce acoperă scena, ba va ajunge și sub ea. Un birou este rezolvat din câteva linii, pianul, de asemenea, iar Nepotul va interpreta abc-ul oricărei lecții de pian, do-re-mi-fa-sol-la-si-do, atingând cu piciorul clapele desenate, dovedind însă și o voce excelentă când va cânta superb Imnul Americii. Karl Rossman, junele alungat de părinți spre America („unde pentru fiecare european venit e o nouă naștere”) pentru că s-a iubit cu o servitoare care i-a făcut un copil, va descoperi o altă Americă decât cea visată, dură, cu ridurile ei, unii exegeți văzând o interpretare a lui Kafka în cheie marxistă a capitalismului, prin conflictul angajat-angajator, moment poate puțin cam lung în scena cu nepotul-liftier. Final sugestiv, în tonalitatea lui Kafka, tânărul Rossman oprindu-se în ultima clipă să nu taie drapelul american cu o lovitură de pumn. Rămâne Iluzia, care continuă în text, Nepotul plecând prin marea America însoțind o trupă de circ!