...N-a existat, cred, creator de Frumos, în literatură sau pictură, care să nu fi fost implicat într-un scandal, pentru că și-a permis să prezinte nemachiată o epocă plină de moravuri, năravuri, frivolități și ipocrizie. Gustave Flaubert a ajuns în instanță pentru „Madame Bovary”, văzut ca „ultraj adus moralei publice”. Edouard Manet, vestitul pictor impresionist, s-a pomenit în scandal pentru tabloul „Dejun pe iarbă”, în care Nudul feminin a revoltat burghezia putredă. N-a scăpat de scandal niciun patriarh al literaturii universale, romancierul rus Lev Tolstoi (1928-1910), care a refuzat, în 1901, Premiul Nobel! Necazul i l-a adus nuvela „Sonata Kreutzer”, publicată în 1889, chiar dacă povestea ar fi fost, zic unii, inspirată de relațiile neortodoxe ale soției scriitorului de viță nobilă, Sofia Andreevna, cu un muzician rus cunoscut, la vremea aceea. Tolstoi ar fi trimis fragmente din nuvelă și în America, însă i s-ar fi răspuns că este „un pervers sexual moralist”!

...În „Sonata Kreutzer” Tolstoi face un studiu psihologic al geloziei, pornind de la Natalia, mamă a doi copii, care flirtează cu un mare violonist rus venit de la Paris, Trukacevski, alături de care descoperă Sunetul lui Beethoven și fiorii pasului spre adulter. Soțul său, Poznicev, moșier, ex-mareșal al nobilimii, nu poate admite flirtul, femeia e pentru el o proprietate, și ajunge în agonie, căutând orice detaliu care să-i argumenteze gelozia, începutul de nebunie. Liniștea nu-i va veni decât prin crimă, sacrificând iubirea-povară...

...Pornind de la această complexă poveste de viață, unul dintre cei mai culți regizori de teatru din România, McRanin, a reușit o superbă dramatizare a nuvelei, pe care a urcat-o pe scenă, mai întâi, în 1992, la Paris, apoi, la început de Mărțișor, în acest an, la Teatrul „Tony Bulandra” din Târgoviște, pe care îl conduce cu remarcabil simț artistic. În spectacolul lui McRanin apare și Tolstoi, ca într-o „autobiografie fictivă”, forând „cazul”, fețele geloziei, Poznicev devenind, practic, un alter-ego al Scriitorului, într-un „război imuabil al sexelor”! Finalul ales de regizor, unul puternic, soțul, în pragul demenței, cântând cu arcușul de vioară pe trupul frumoasei soții, până când îi taie gâtul, spre a-și spune că și muzica poate ucide!

...E un Spectacol grav de autor (regizorul semnând și scenografia), veritabil eseu dramatic. O distribuție în care l-am descoperit, în premieră, pe Ilie Iordan, interpretul lui Poznicev, cu o complexă trăire a drumului spre nebunie și remarcabilă plasticitate scenică în final. Iulia Verdeș, interpreta Nataliei, stăpână pe rol, dar pornită cu handicap, din cauza muzicii prea tare, care i-a acoperit replicile. Experimentatul Mihai Verbițchi, de la Naționalul bucureștean, nu i-a conferit, parcă, lui „Tolstoi” prestanța așteptată, ca un contrapunct. Nici Mircea Silaghi, actor cu palmares, interpretul lui Trukacevski, n-a transmis fiorul unui adulter ce-i dădea târcoale. Dincolo de unele umbre, un spectacol de ținută!