…O modă, începută cam acum trei decenii, a făcut, în numele axiomei „e mai ușor să distrugi decât să construiești”, ca piese celebre și ilustre romane dramatizate să fie puse pe un veritabil „Pat al lui Procust” și mutilate la greu. Și-au asumat nefericitul demers, mai întâi regizori, apoi și scriitori care, în criză de inspirație sau de valoare, au fost siguri că ies din anonimat și banal demolând Mituri și Legende consacrate în tezaurul universal. Parodieri facile sau bășcălii în numele unui așa-zis modernism forțat, al unei libertăți de expresie ce ignoră total responsabilitatea, i-au dus la un veritabil transfer de personalitate pe Shakespeare, Cehov, Moliere, Caragiale, Ionesco etc. Ultimul sacrificat, marele romancier rus Dostoievski, pe care un necunoscut dramaturg irlandez de 52 de ani (Enda Walsh), un traducător și regizor român de top (Vlad Massaci) l-au mutilat în public cu fața la perete, invocând romanul său fundamental în literatura universală - „Frații Karamazov”!

…Un spectacol ce îl desacralizează pe Dostoievski (cu 5 complicați psihologic Karamazovi: Feodor, tatăl, cei trei frați legitimi Dmitri, Ivan, Alioșa, copilul din flori Smerdiakov), îl scoate din spiritul rusesc, dar îi și anulează ceea ce Freud îi reproșa - „supunerea în fața autorităților lumești, venerând Țarul și Dumnezeul creștin”! În spectacolul „Delirium”, văzut la Teatrul Odeon (acolo unde din capodopera „Hamlet”, alt regizor, Galgoțiu, a eliminat cu de la sine putere un personaj-cheie, Horațio!), Dumnezeu este făcut… gay (!?!), ca o modernă blasfemie-șoc (nimic despre Fecioara Maria?!), ba, prin deducție, el a și dispărut. Numai că, în celebrul roman, niciunul dintre Karamazovi nu neagă existența lui Dumnezeu, numai se pune întrebarea dacă există și se afirmă nemulțumirea față de cum a făcut Divinitatea această lume care tinde să se distrugă! Romanul care i-a influențat pe Nietzsche, Freud, Sartre, Camus este demolat în existențialismul său de un neștiut autor, dar cei care au comis un asemenea sacrilegiu cert n-au citit cuvintele lui Kant din Critica Rațiunii Pure: „În ceea ce privește certitudinea, mi-am pronunțat eu însumi sentința astfel: în acest gen de considerații nu e îngăduit, în niciun fel, de a emite păreri, iar tot ceea ce aici s-ar asemăna unei ipoteze este o marfă ce nu poate fi oferită spre vânzare nici pentru cel mai mic preț, ci, de îndată ce e descoperită, trebuie confiscată”!

…Am aplaudat jocul cu fervoare și forță al lui Alexandru Papadopol (Ivan) și Mihai Smarandache (Dmitri), tăcerile lui Vlad Bîrzanu (Alioșa), Marius Damian a fost energic, însă prea tânăr pentru povara de păcate a tatălui. Sub spectacolele de altădată Sabrina Iaschevici (Grușenka), lineară, Mădălina Ciotea (Katia).

…Am părăsit Sala Studio de la „Odeon” trist că a fost ucis un Guru (și) al adolescenței mele, Marele Dostoievski, ale cărui romane le-am citit de mai multe ori, ele inițiindu-mă în libertatea spiritului, incertitudinea existenței, abisalul și instinctul destructiv ale Omului!