…Premieră de zile mari, la Teatrul Nottara, vara aceasta: „Iona”, primul text dramatic publicat de marele poet Marin Sorescu în revista „Luceafărul”, în 18 ianuarie 1968. Piesă ce avea să apară în volum, într-o trilogie nepereche („Setea muntelui de sare”), în 1974, cu alte două rare monologuri dramatice („Paracliserul” și „Matca”). Pe scenă, „Iona” a urcat în 11 aprilie 1969, la Teatrul Mic, în regia lui Andrei Șerban, cu un fabulos George Constantin. Tot în aprilie, 2011, sublima parabolă dramatică s-a jucat și la Craiova, în regia și cu alt „monstru sacru” - regretatul Ilie Gheorghe.

…Privită ca deschizătoare de drumuri, piesa de debut a lui Marin Sorescu, pornită de la personajul mitologic Iona, din Vechiul Testament, s-a impus la apariția ei ca o aspirație spre Libertate! Când România era cocoșată de societatea socialistă multilateral dezvoltată (!), Iona părea o negare fățișă a închisorii ce devenise țara. Iona l-a refuzat pe Dumnezeu să prorocească în Ninive, așa a ajuns în burta unui pește uriaș, altă detenție, închisoare pe care pescarul încearcă să o treacă prin convorbirea cu sine însuși, semn că lumea nu poate exista în afara Omului. Noutatea lui Sorescu, modernismul lui este tratarea realistă a absurdului. Trei personaje - Iona, Paracliserul, Irina (din „Matca”) caută un sens, unul absolut, acceptând sacrificiul. Iona își va tăia burta, după ce a spintecat burțile atâtor pești care s-au înghițit unii pe alții, Paracliserul își va da foc cu ultima lumânare spre a întrerupe afumarea Catedralei, Irina refuză să cedeze lupta cu Potopul și când apele trec peste capul ei. Nu e lașitate, nu e sinucidere, e Luptă, e asumarea unei Condiții umane, Omul căutând armonia, nu opoziția cu Lumea pe care o conține cu tot tragicul, bizarul ei, și nu va ceda!… Asemenea sensuri însemnau un butoi cu pulbere în 1969, fiecare replică ardea, se foloseau „șopârlele”, altfel spus echivocurile, ca să treacă de vizionările comuniste textul acesta incandescent, încântător în nevoia de Libertate a Omului.

…În premiera de la „Nottara”, remarcabilul regizor Tompa Gabor a mutat parabola, firesc în 2019, în condiția artistului din zilele noastre, deloc întâmplător apărând trimiteri la Brâncuși, care, nu-i așa, a trăit și el, și a prins Lumea în sete de metafizică în burta unei balene - Exilul. Uneori, frumoasele simboluri au părut prea multe, în scenografia Carmencitei Brojboiu ce ne trimitea la suprarealismul lui Dali. Iona i-a oferit lui Gabriel Răuță un excelent start, necontinuat în partea a doua, poate obosit, poate inundat de simboluri. Excelentă Cristina Juncu (în „Echo” - rol creat de regizor), slujind spectacolul în muzica-personaj a Adei Milea!… „Iona”, un regal filosofic dintr-un triptic de excepție, cu „Paracliserul” și „Matca”. Referindu-se la aceste trei piese, Marin Sorescu avea să scrie: „Citite fără dialog, aceste piese pot deveni o carte de filozofie, pe care chiar intenționam să o scriu, în acel timp, ca tratat - și m-a luat teatrul pe dinainte. Teatrul și poezia”…