… „Bulandra” a deschis stagiunea cu o comedioară, „Artă”, scrisă de o franţuzoaică (Yasmina Reza), destul de răsfăţată în ultimii doi ani de scenele bucureştene („Metropolis” şi „Comedie”). Să nu-i zicem o comedie de bulevard, dar niciuna de profunzime, de referinţă, cum ne-a obişnuit teatrul condus de Ducu Darie. Avem de-a face cu o comedioară de succes şi ceea ce importă în primul rând este că publicul se desfată, chicoteşte şi chiar râde sănătos. Sigur, textul are şi el merite lui, cu situaţii caraghioase şi replici hazoase, ele fiind punctul de plecare, căci laudele se cuvin, de departe, celor care au creat spectacolul. Un regizor strălucitor (Cristi Juncu), aflat pe val, trei actori excelenţi, cu încântătoare poftă de joc (Vlad Zamfirescu, Şerban Pavlu şi Gheorghe Ifrim) şi un tânăr scenograf (Cosmin Ardeleanu) plin de inspiraţie, ridicând jocul pe un spaţiu aflat pe scena normală.

… Povestea celor trei prieteni (Marc, Serge şi Yvan) demarează ofertant. Marc dă 35.000 de euro pe un tablou care reprezintă o pânză albă, albă, fără vreun punct de culoare! În faţa acestei banale pânze albe, Marc se entuziasmează cu snobismul unor anumiţi intelectuali, caraghioslâc de când lumea. Serge nu acceptă însă mimetismul acesta, respinge sincer, cu brutalitate, falsitatea, acuzându-l grav pe Marc, ceea ce creează o stare de antagonism între cei doi vechi prieteni. „Arbitru” în această stare de absurd este chemat să devină, pe neaşteptate, al treilea din „triunghiul prieteniei”, Yvan. Şi cel care se pregăteşte de logodnă va declara nonşalant că tabloul („rahatul alb”, cum îl numeşte Serge) îl entuziasmează, făcându-l fericit. De aici, un întreg lanţ de acuze şi scuze, de explicaţii şi divagaţii, ajungându-se până la violenţă fizică. Până la urmă, Marc va renunţa la „tabloul” său de 35.000 de euro, pentru a nu pierde prietenia cu Serge, mult mai valoroasă, din moment ce îşi invită amicul de trei decenii să coloreze pânza albă. Serge va ezita o clipă, dar va folosi markerul albastru din plin, desenând cu talent. Dincolo de finalul în care toţi cei trei prieteni sunt fericiţi, iar Marc şi Serge vor şterge liniile albastre, lăsând pânza albă, albă, ca la început, se reţine o replică: „Prietenii trebuie supravegheaţi”!...

… Această poveste devine o cascadă de râsete. Regizorul ştie să potenţeze comicul situaţiilor şi al replicilor, să valorifice valenţele bogate ale actorilor, reuşind o comedie cu ritm, care, sunt sigur, se va juca multă vreme. Iar actorii dau un remarcabil recital. Cu o vervă dezlănţuită, ei supraveghează fiecare gest, sens, dinamizând comicul, prin contrast, din sobrietate. Absolut minunaţi Vlad Zamfirescu în rolul lui Serge şi Şerban Pavlu în cel al lui Marc. Comediant prin definiţie, Gheorghe Ifrim are parte de o partitură aleasă, aplaudată din plin, dar, poate, uneori, plusează prea mult. Ca şi acele câteva violenţe de limbaj ce se repetă peste frumoasa măsură a spectacolului. Care, la „Bulandra”, a oferit o „Artă” a râsului...