... Pentru cei mai mulţi, Tudor Arghezi este unul dintre poeţii de referinţă ai literaturii noastre. Îl cunosc copiii cu spumosul „Zdreanţă” şi îl apreciază maturii pentru „Cuvinte potrivite”, „Flori de mucigai”, „Bilete de papagal”. Unii ştiu că a scris şi proză („Cimitirul Buna Vestire”, „Lina”), celebre pamflete (pentru „Baroane” făcând chiar puşcărie!), câţiva nu uită că l-a debutat în revista sa „Bilete de papagal” pe Eugen Ionescu, dar şocul îl reprezintă dramaturgul Tudor Arghezi. Iubea teatrul, ba mai semna şi cronici dramatice sau traducea din Shakespeare, Molière, Brecht şi Goethe, iar frumoasa surpriză de la „Mărţişor” este că maestrul a scris şi teatru - „Seringa” i s-a jucat în 1946 şi în 1967, „Neguţătorul de ochelari” şi „Interpretări de cleptomanie” au apărut la teatrul radiofonic, prin anii ’60. Miniaturi dramatice uitate nedrept... ... A trebuit să apară, acum trei ani, proiectul „Comedii uitate”, al regretatului Mircea Ghiţulescu (nu doar corifeu al criticii dramatice, dar şi minunat promotor al teatrului autohton!), să se ţină, atunci, şi un spectacol-lectură, la festCo, cu „Neguţătorul de ochelari”, ca să descoperim un încântător dramaturg Tudor Arghezi, fabulos reprezentant al teatrului absurdului. Sincer, dacă textul acesta ar fi fost prezentat ca aparţinând lui Eugen Ionescu, aş fi crezut, de la splendorile ilogicului cotidian şi ale semanticii la lipsa de comunicare şi imaginaţie generată de fiecare lucru banal (o pereche de ochelari, în speţă!), întâmplare, început de idee. Textul (care a stat la baza filmului realizat de Cornel Todea, în ’67, cu fiica maestrului, Mitzura Arghezi, şi cu Virgil Ogăşanu), o comoară de umor absurd, de dinamică ideatică, l-a sedus imediat şi pe excelentul regizor de comedie Dan Tudor, care nu s-a lăsat până nu l-a văzut urcat pe scenă. N-a izbutit, într-o primă fază, decât să valorifice generozitatea Muzeului Naţional al Literaturii Române, realizând un spectacol minunat în proiectul „Teatru la Muzeu”, ca apoi să irupă la ultima ediţie, de luna trecută, a Festivalului Comediei Româneşti.
... Jucată la Sala Studio de la Teatrul de Comedie, piesa „Neguţătorul de ochelari” a prilejuit o seară care se uită greu. Aceasta s-a datorat unui text magic, al unei montări moderne, în ritmul debordant al lui Dan Tudor - la care au mai contribuit scenografia lui Doru Zanfir şi muzica lui Vlad Creţu - dar şi unei aplaudate interpretări inteligente, nuanţate, cu patos. A jucat o superbă Mihaela Teleoacă (în rolul Clientei), dinamică şi naivă, iscoditoare şi imposibilă, dorind să triumfe forţa argumentului (fie şi primar!) şi nu invers, din moment ce prin ochelarii cumpăraţi vedea totul cu fundul în sus, fiinţe şi lucruri. Minunat a fost şi rolul (Neguţătorul) reuşit de Ovidiu Cuncea, echilibru între şocul absurdului realităţii şi nevoia aplanării conflictelor metafizice elementare. Înscris perfect în regalul ludic al celor doi, micul rol al doamnei Ferdy, interpretat de Simona Popescu, a fost o altă dovadă a măestriei regizorale.