… Scrisă în 1929, mai întâi ca roman, piesa „Părinţii teribili” a avut o spectaculoasă istorie. Dacă premiera mondială s-a dat în 1938, la Theatre Antoine din Paris, numele piesei şi cel al autorului aveau să irupă, în 1948, o dată cu filmul cu acelaşi nume, ecranizarea avându-l protagonist pe Jean Marais, „muza” de vreun sfert de veac a autorului. De atunci, piesa aceasta a traversat în aplauze deceniile şi lumea, cu vreo 40 de ani în urmă jucându-se cu mare succes şi la Naţionalul bucureştean. Autorul, francezul Jean Cocteau (1889-1963), un fascinant personaj al culturii franceze, prin scrierile sale de ecou mondial („Vocea umană”, ce se joacă în prezent la Metropolis; „Oedip rege”, „Antigona”, „Copiii teribili”, „Maşina infernală” şi altele), dar şi prin evantaiul de prieteni celebrii de la Picasso, Modigliani, Marcel Proust, Andre Gide, Apollinaire la Marlene Dietrich, Edith Piaf, Yul Brynner, Coco Chanel.

… Dacă piesa „Părinţii teribili” are acelaşi uriaş succes de public după atâtea decenii, aceasta se datorează scriiturii, aparent o comedioară de bulevard, în fond o discuţie despre eterna neînţelegere dintre generaţii, mai exact dintre părinţi tradiţionali şi copii moderni. Un tânăr (Michel) crescut sub fusta mamei, absurdă în dragostea ei faţă de unicul odor (pe care l-a scutit şi de armată, intervenind la un amic, ministrul Apărării!), găseşte supapa ieşirii din „hărăbaia” de casă îmbătrânită moral, îndrăgostindu-se de o secretară cu trei ani mai mare ca el. Toate bune şi frumoase, însă secretara mai avea un amant, un bătrân care-şi îngropase fiica, de-o vârstă cu iubita întreţinută, şi se declarase văduv. Numai că singuraticul bătrân avea să fie nimeni altul decât Georges, tatăl lui Michel, care fabulase câte-n lună şi în stele, neavând niciodată o fată. Noroc cu mătuşa Leonie, fata bătrână care se iubise în tinereţe cu Georges, iar acum stătea sub acelaşi acoperiş cu sora ei Yvonne şi... cumnatul! Leonie va aplana un război în familie, din moment ce tatăl nu voia cu niciun chip să cedeze. În acest torent de comedie bulevardieră, se ascund însă interogaţii majore, mai ales că, în final, moare mama iubitoare până la obsesie a fiului, tocmai când Michel a ajuns fericit.

... Piesa aceasta şi-a continuat traseul de decenii sub un arc de aplauze şi cu spectacolul prolificului Teatru de proiecte „George Ciprian” Buzău, care a oferit un spectacol de public, jucat cu har şi fervoare de un trio de „actori teribili” (Magda Catone - mama, Diana Lupescu - mătuşa Leonie, Marius Bodochi - tatăl), flancaţi de doi tineri admirabili, Silviu Biriş - în Michel (poate cel mai bun rol realizat de el!) şi Raluca Jugănaru - secretara (rol jucat, alternativ, şi de Cristina Florea). Un spectacol montat de Diana Lupescu cu faţa spre spectatori, dar şi cu atenţie sporită la sensurile fiecărei replici şi la seriozitatea interpretării. Până la premiera oficială, care tot bate la uşă, sunt sigur că spectacolul acesta viu, dinamic, de mare haz şi priză la public se poate strânge puţin.