… Există spectacole, tot mai puţine, este drept, care, când se termină, îţi lasă sentimentul că le aşteptai de mult. Acele spectacole serioase, dincolo de ploaia de experimente şi teribilisme regizorale, venite din viaţă, reale, cu textul respectat, nemaltratat, cu mesaj sigur pentru sufletul şi mintea spectatorilor. O astfel de „rara avis” pe scenele noastre o reprezintă ultima premieră de la Teatrul Odeon, cu vestitul text „Un tramvai numit dorinţă” al celebrului scriitor american Tennesse Williams, piesă ce-a cutreierat lumea, în torent de aplauze, din 1947, de când a fost scrisă şi lansată pe Broadway, cu Marlon Brando (înlocuit, între timp, cu Anthony Quinn) şi Jessica Tandy (schimbată cu Vivien Leigh în faimoasa transpunere pe ecran a lui Elia Kazan, în ’51). „Tramvai” care a oprit cu mare succes şi în România, de referinţă rămânând montarea lui Liviu Ciulei, la „Bulandra”, în 1965, avându-i în rolurile-cheie pe Clody Bertola (Blanche) şi pe Victor Rebengiuc (Stanley Kowalski).

… Acum, un spectacol remarcabil, la „Odeon”. Pornind de la lecţia de regie a maestrului Dinu Cernescu, veşnic tânăr în creaţie (şi la cei 70 de ani atinşi de curând), oferind o splendoare de montare de care ne era dor, profundă, realistă şi vibrantă, atentă la fiecare nuanţă, de gând şi interpretare, la starea spectatorului. Privitor ca la teatru la care regizorul de elită s-a gândit din plecare, mărturie fiind cuvintele-cheie scrise în excelentul caiet-program (realizat de Tamara Susoi şi Cristina Tudor): „Textul lui Tennesse Williams îmi este foarte drag, pentru că vorbeşte pe mai multe voci. Cea mai puternică este Blanche şi cred cu tărie că Blanche suntem fiecare dintre noi. Eu, tu, orişicine, toţi cei care vrem să fim fericiţi, să iubim şi să fim iubiţi, fără limite…”.

… Spectacol de excepţie, care ne oferă şi „rolul vieţii”, realizat, susţin cu toată convingerea, de minunata actriţă Rodica Mandache, plină de candoare şi furie, de vis, nebunie şi dezamăgire, de speranţă şi disperare, compoziţie cu sufletul plin şi raţiunea încărcată de traume. În Blanche DeBois, personaj teribil de dificil (bumerang pentru atâtea actriţe!), Rodica Mandache adună toată experienţa sa de scenă şi de viaţă, şi triumfă superb în jocul cu limitele existenţei, în care nevoia de iubire este… un tramvai numit dorinţă, însă şi un coşmar. Un rol ca un cadou rar, divin, dat de destin celor şapte decenii, fără vârstă, împliniţi în ajun de premieră… Admirabil, în „Mitch”, Marian Ghenea, plin de naivitate şi amărăciune, de căldură sufletească şi zbucium, îndrăgostit subit şi învins rapid de microgrupul băieţilor de la jocul de cărţi. Rol remarcabil pentru tânărul actor Mihai Smarandache (în Stanley), cu furie şi tăceri grave, cu sinceritate şi forţă scenică. De remarcat şi Crina Mureşan (în Stella Kowalski), ca şi prezenţa în trupa de la „Odeon”, fie şi într-un „rolişor” (Steve), a talentatului Silvian Vâlcu, tânăr care, cred, va străluci curând. O minune de spectacol pe care îl voi revedea bogat de teatru…