…În vremuri agitate, triste, Teatrul Clasic „Ioan Slavici” din Arad a reuşit (pentru a doua oară consecutiv) să înceapă noul an cu un excelent eveniment pentru sufletul publicului: „Luna plină. De teatru”, între 7 ianuarie şi 6 februarie 2014, cu intrarea de numai 5 lei la fiecare reprezentaţie. Săli arhipline, atmosferă de mare sărbătoare, reprezentaţii de ţinută, într-un repertoriu variat. Pe scurt, acest veritabil Festival de început de an cuprinde următoarele spectacole: „A douăsprezecea noapte” de Shakespeare; „Domnişoara Nastasia” de G.M. Zamfirescu; „Sorry” de A. Galin; „Cei mari, cei mici” de Ioan Peter Pit; „Căsătoria” de Gogol; „Zero”, după „Însemnările unui nebun” de Gogol; „Tăietura” de Mark Rovenhill; „Minotaurul” de M. Black; „Freud şi Bunul Dumnezeu” de M.M. Ionescu; „Un om de milioane” de Ioan Peter Pit; premiera „Dus(h)i cu preshu”, comedie muzicală cu un titlu… modernizat, după Ion Băieşu; „Cu sufletul nu-i de glumit” de D. Dinev; „Tartuffe” de Molière; „Tillsonburg” de Malachy McKenna; „Viaţa ca un joc uşor”, după Butho Straus; „Amoc”, după Stefan Zweig; „Totul despre femei” de Miro Gavran. Fericit este publicul arădean...

…Acest ianuarie 2014 nu este doar o lună plină de teatru. O aberaţie cu numărul 68, din vara trecută, intrată în folclor ca „Ordonanţa +65”, a făcut valuri la început de an, demonstrând (deşi nu mai era nevoie!) tratamentul scandalos aplicat culturii de către diriguitori ai vremurilor. Rodul unor minţi dacă nu întunecate, atunci de frustraţi şi răutăcioşi, acest OUG cere ca toţi managerii care au împlinit 65 de ani să fie alungaţi din cultură!?! Situaţie stupidă, în care nu doar legende ale teatrului românesc, dar şi excelenţi manageri, creatori de teatru vor trebui să abandoneze frumoasele, nobilele lor proiecte. Adică, un „out” iresponsabil pentru Ion Caramitru (managerul Naţionalului bucureştean, în plină reconstrucţie spre o minunăţie arhitectonică), Alexandru Arşinel (care s-a zbătut şi a realizat la Teatrul de Revistă „Constantin Tănase” o bijuterie de sală), Dorina Lazăr şi George Mihăiţă, care au redat strălucire Teatrelor Odeon şi de Comedie, Mircea Cornişteanu de la Naţionalul craiovean, iar la anul urmează Mihai Mălaimare, care a creat un „Fenomen Masca”, şi câţi alţii din lumea culturală românească. Ciudat este că, săptămâna trecută, George Mihăiţă a primit un răspuns năucitor de la membrii comisiei pentru Cultură din Camera Deputaţilor şi a Senatului: „Acum nu mai depinde de noi”! În acest caz, respectiva Comisie şi-a demonstrat inutilitatea! Semn că măcar, în ceasul al 12-lea, premierul Ponta trebuie să privească profund, peste atâţia neica-nimeni, ultima aberaţie ce pluteşte deasupra teatrului românesc. Care poate fi salvat măcar de o nedreaptă lovitură morală, după ce, financiar, a fost pus pe butuci! Teatrul românesc, ca şi cultura noastră, unul dintre puţinii ambasadori de ecou ai României, care a făcut pentru imaginea ţării cât n-au reuşit zece-cinsprezece guverne la un loc!