…Capodoperă a literaturii române, romanul „Moromeţii”, ctitorit nemuritor de Marin Preda în 1955, traversează încântător istoria. În biblioteci, pe marele ecran (filmul lui Stere Gulea, cu Victor Rebengiuc şi Mitică Popescu printre mulţi alţii), pe calea undelor, într-un scenariu de teatru radiofonic, în regia lui Cristian Munteanu. Acum a sunat ceasul ca Moromeţii să urce pe scenă, şi nu oricum, ci într-un spectacol absolut fabulos realizat la Teatrul Act, „Păi… despre ce vorbim noi aici, domnule?”, minunat act de cultură.

…Capodopera din spaţiul nostru teatral actual (şi nu mă joc cu vorbele!) este creaţia unui „careu de aşi”… Cătălin Ştefănescu, vestit realizator de televiziune, n-a făcut doar o dramatizare a romanului, ci a avut şi construcţia sa, replicile proprii, ecoul personal la filosofia de viaţă a satului românesc din perioada inter şi postbelică. Demers dramatic cu atât mai greu cu cât tot romanul se aşază pe umerii a numai două personaje, Ilie Moromete şi Cocoşilă. Cu această primă piesă, cu adevărat… după romanul lui Marin Preda, Cătălin Ştefănescu se anunţă unul dintre dramaturgii noştri de valoare, cu succes „Garantat 100%”…

…Remarcabilul regizor Alexandru Dabija, care în ultimii trei ani a realizat numai spectacole de „nota 10 cu felicitări”, se apleacă fermecat, cu forţă şi emoţie, peste o lume a satului, de care, cum de bunăvoie şi nesilit de nimeni, declara: „Mi-e frică... Mi-e frică de ţărani şi de dramaturgia contemporană. Pe de altă parte, am vrut dintotdeauna să văd la Act o piesă cu ţărani”. Şi ce piesă, şi ce spectacol, după ce Alexandru Dabija, triumf al harului şi profesionalismului, a avut ideea reîntâlnirii cu Moromeţii în curtea Thaliei! Reducând trama, într-un mic spaţiu neconvenţional, la doi oameni, la două lumi, de dincoace şi dincolo de un gard, de unde veneau veştile lumii, în timpul lui Carol al II-lea, printr-un hârb de radio ce se bruia dacă Ilie Moromete se depărta de uluci... Uluitoare şi scena reîntoarcerii la cei dragi, pe care Moromete îi păstrează într-o ladă, arhiva sa sentimentală, vorbind cu chipurile celor dispăruţi pe fărâmele de faianţă ce se pun pe cruci. Dincolo de explorarea fiecărui sens - cuvinte şi stări -, de claritatea şi vibraţia mesajului, Alexandru Dabija şi-a bazat construcţia pe doi Actori uluitori, prietenii lui, Marcel Iureş (într-un alt spectacol, un Ivan Turbincă din câmpia olteană!) şi George Mihăiţă.

…Ambii actori, absolut memorabili în acest spectacol! Marcel Iureş - un Ilie Moromete plin de ambiţii şi dureri, de sarcasm şi lacrimă, de zâmbet înţelept şi ironie acidă, mistuit de ce se află în lumea de dincolo de gard… George Mihăiţă - un Cocoşilă care le ştie pe toate, mereu cu o replică, un argument, prin vorbe sau prin tăceri, încruntări superioare sau incomode, ţăranul demn şi isteţ, mereu echilibrat, cu paşi calculaţi în filosofia sa de viaţă. Cred că pentru excelentul George Mihăiţă, „Cocoşilă” de la Teatrul Act este „rolul vieţii”. Într-un spectacol, încântătoare Lecţie de teatru, de la text la regie şi interpretare!