…În subsol, la „Odeon”, în Sala Studio, ca într-un atractiv atelier de teatru, se montează piese care răscolesc conştiinţe. De ieri şi de astăzi, ca într-un schimb de ştafetă al istoriei: „Tipografic majuscul”, de Geanina Cărbunariu, şi „Contra democraţiei” de E. Soler. Ultima premieră, „Poveste despre tatăl meu”, readuce la rampă un dramaturg român de substanţă, apreciat scenarist de film, un distins literat exilat, parcă, în lumea politicii: Radu F. Alexandru.

…În ultima sa piesă jucată (scrisă în 2005), Radu F. Alexandru ne propune un text greu. O piesă în care personajul principal, arhitectul Andrei, caută de 16 ani să dezlege un mister: dispariţia bruscă a soţiei Lucia, plecată la serviciu, unde s-a voalatizat fără urmă, fără ca Miliţia să poată (sau să vrea?!) face lumină în acest caz ciudat. Un lapidar bilet din poşeta dispărutei nu a clarificat situaţia, ba a amplificat sentimentul de vinovăţie al soţului, care a avut o aventură. Andrei nu şi-a putut identifica soţia desfigurată la morgă şi a rămas cu nebunia sa că Lucia nu este moartă!

S-a căsătorit, după trei ani, cu Anca, şi are o fată, Irina, cea care ne va spune Povestea despre tatăl său. Andrei şi-a purtat tăcut misterul dispariţiei Luciei, care l-a măcinat, întărind ideea celor din jur că este obsedat de himere. Totul, până într-o zi, când, la un semafor, din maşina de pe banda alăturată, l-a fulgerat chipul unei femei, care şi-a scos o clipă ochelarii de soare. Andrei a devenit sigur că era ea, Lucia! Era fericit că trăieşte, fie şi încorsetat în neputinţa de a înţelege de ce fosta soţie acceptă o moarte inexistentă! Urmează altă cursă nebună, apelează la un amic, acum ditamai ministrul, ajunge la Securitate, şi adevărul sună dur: Anca fusese racolată şi trimisă departe de soţul său.

…Pe drumul acesta de psihologie individuală, dar şi de microgrup (familia, la serviciu), Golgota arhitectului dezvăluie dureros şi tirania Puterii: de ieri şi de astăzi! De aceea susţin că nu avem un thriller, ci o excelentă radiografie a Individului prins în menghina politicului bolnav. O asemenea piesă nu putea fi scrisă decât de un dramaturg matur, excelent observator şi exeget al societăţii, stăpân pe construcţia dramatică şi a definirii clare a fiecărui personaj.

…Cu un text de excepţie, greu, însă vibrant, remarcabilul regizor Gelu Colceag reuşeşte încă un spectacol echilibrat, profund, o adevărată aventură ideatică în stare să continue şi după ieşirea din sală. L-au susţinut în acest sens actorii. Un Gelu Niţu formidabil, încântător, în rolul lui Andrei, făcând veritabilă alchimie cu sensurile şi semnificaţiile fiecărui cuvânt, dând chip ideilor. Sensibilă şi atinsă de drama soţului (şi a ei!), Crina Mureşan. Chiar şi în roluri mici, cu farmec şi contrapunct, Mircea Constantinescu (prietenul Imy), Mircea N. Creţu (ministrul), Dan Bădălău (securistul). Irina - fiica povestitoare, un rol parcă prea greu pentru tânăra actriţă Ioana Anastasia Anton, salvată de final şi, cred, de viitoarele reprezentaţii.