...Râd din plin, unii o fac sănătos, ca o terapie în vremuri grele. Iar când mai vine și o veritabilă Sărbătoare, cum este festCO - Festivalul Comediei Românești, atunci totul se transformă-n regal. Anul acesta, a XII-a ediție (24 mai - 1 iunie) a părut cel mai bine articulată, bogată și cu surprize, pentru care merită un buchet de laude George Mihăiță, directorul Teatrului de Comedie, și neobositul lui staff, avându-i în frunte pe valoroșii Corina Constantinescu și Traian Petrescu.

O ediție dinamică, variată și penetrantă, cu dialogurile casei („Cum și de ce/de cine mai râdem azi?”; „Limitele morale ale umorului”), cu lansări de carte (să-i zicem comică!) și fermecătoarele (și ele!) caricaturi, semnate inconfundabil Horațiu Mălăele, cu un Concurs de dramaturgie, cu prinderea în Sărbătoare a elevilor care cochetează cu teatrul și a studenților care se pregătesc să o cucerească pe Thalia, cu multe spectacole independente (la „Godot Cafe”, „Teatrul de Artă”, „În culise”, Teatrul „Mignon”), semn că există o saturație de actori fără locuri de muncă, cu nume grele ale scenei și ecranului românesc, căci, frumos cadou, anul acesta au existat și proiecții în aer liber, lângă scena miracolelor, „Nunta mută”, regizată de Horațiu Mălăele, fiind opera formidabilă a unei echipe încântătoare, în care Valentin Teodosiu a realizat un rol fabulos. Și a mai fost și acordul final, inegalabilul (și el!) Dan Puric cu un «one man show» de vis, „Suflet românesc”, altă dovadă că românii știu să trăiască viața, râzând tonic, dar și cugetând profund. Și încrezători, când au văzut că au vecini de optimism, la festCO, titani ai artei mondiale, ca Lucian Pintilie și Andrei Șerban.

În cadrul „Secțiunii Concurs”, chiar în prima seară, am avut privilegiul întâlnirii cu Legenda, un sublim Omagiu adus Comediei, Maestrul Radu Beligan, ctitorul Teatrului de Comedie, prezent în expoziția foto din Foaier, impecabil pe scenă, în sala care-i poartă numele, în „Lecția de violoncel” de Mona Radu, și fermecător în ora autografelor pe volumul său de preț „Între acte”.

...Revenim la întrebarea din titlu, în acest cadru al spectacolelor selecționate pentru concurs. S-a râs de ghidușiile lui Ion Creangă, pe care inepuizabilul regizor Alexandru Dabija le-a continuat în spectacolul-bijuterie („O... ladă”) la Teatrul Tineretului din Piatra-Neamț, s-a râs absurd (pe alocuri gratuit) în sala Operei Naționale, unde s-a prezentat „Ce nemaipomenită aiureală”, firește de Eugen Ionescu, montarea ilustrului Silviu Purcărete la Naționalul din Cluj... S-a râs, iarăși, de geniul lui Caragiale („O scrisoare pierdută”, a teatrului-gazdă, în regia lui Alexandru Dabija, și a trupei de limbă maghiară din Sfântu Gheorghe), de umorul fin al lui Teodor Mazilu („Mobilă și durere”, în regia remarcabilului Victor Ioan Frunză), la texte vechi („Micul Infern” de Mircea Ștefănescu, în regia lui Mircea Cornișteanu, la TNB; „Titanic vals” de Tudor Mușatescu, în regia lui Alexandru Dabija, la Odeon). S-a râs și la rarele texte actuale?

E o temă de discutat...