Considerată comedie romantică, ultima piesă scrisă de Shakespeare, în 1611, „Furtuna”, s-a dezlănțuit de un veac pe scenele românești, în montări de referință, de la Moni Ghelerter, Liviu Ciulei, Cătălina Buzoianu la Silviu Purcărete, Victor Ioan Frunză, Cristi Juncu (în ultimii cinci ani) și câte alte nume. De data aceasta, la Naționalul bucureștean și-a asumat riscul unei noi „Furtuni” regizorul bulgar Alexander Morfov, unul dintre favoriții mei, după ce a sedus cu „Vizita bătrânei doamne”, montată la TNB, „Exilații” și „Don Juan”, producții ale Naționalului din Sofia, prezentate în turneu pe prima scenă românească. Mai mult, Alexander Morfov, regizor european de top, înfruntă a treia „Furtună”, după cea de la Sofia și, mai ales, spectacolul din St. Petersburg, care i-a adus un prestigios premiu rusesc, „Masca de Aur”.

…La Naționalul bucureștean, Alexander Morfov a renunțat la filosofie, preferând doar poezia celebrului text, pe care a ținut neapărat să îl modernizeze cu viziuni și gaguri (nu toate reușite!) actuale, într-un frumos „teatru în teatru”, captivant, spectaculos, în care cetele spiridușilor și ale băștinașilor, desenate cu umor și nerv, au fost concurate de galeriile ultrașilor lui Napoli și Milan! Totul în fermecătoarea scenografie a valorosului artist bulgar Nikita Tomorov (Premiu UNITER pentru decorul „Vizitei bătrânei doamne”), care fixează acțiunea pe o corabie eșuată. Spațiul fascinant și funcțional permite multă, multă mișcare, jocuri de lumini, fum, mister, frânghii, un năvod, catarge, trape, o veritabilă magie, cadrul iubirii dintre Miranda și Ferdinand.

…Marea idee a acestui spectacol a fost nu atât distribuirea remarcabilului Ion Caramitru în rolul lui Prospero (actorul îl jucase admirabil pe Ferdinand în „Furtuna” de senzație a lui Liviu Ciulei, la Bulandra, în ’78!), cât mai ales o uluitoare interpretare în „cheia” lui Einstein, celebrul om de știință. Prospero, într-un rol de colecție al lui Ion Caramitru, înseamnă o inegalabilă prezență scenică a cercetătorului de geniu, mereu sub acel „dubito” cartezian, obosit de trădările vieții, de usurpări, înnebunit de limitele cunoașterii (și ale puterii?!), cu mâinile și privirile tremurând, vibrând în căutarea soluțiilor neștiute. În magia lui Einstein (sens nou descoperit în textul marelui Will!), Miranda (fermecătoarea Crina Semciuc) va scăpa de blestemul întâiului bărbat întâlnit, bruta Caliban (admirabil Mihai Călin), și își va aureola iubirea cu Ferdinand (frumoasa surpriză Alexandru Călin). De excepție, Istvan Teglas, în Ariel, rol înălțat cu o plasticitate de invidiat și cu fior poetic, într-o lăudabilă distribuție, fie și amplificată de regizor.

…Regret scurtarea superbului monolog final al lui Prospero. Altfel, dacă nu ar fi fost capodopera shakespeariană „Furtuna”, cu siguranță mulți ar fi admis că „suma părților nu e egală mereu cu întregul”, iar în ceea ce-l privește pe marele Einstein, regizorul Alexander Morfov nu a aprofundat „intervalul spațialo-temporal”…