Main menu

header

742 2 1Sărăcim. Ni se împuținează din ce în ce mai tare actorii măreți ai scenei românești. Deși asta ar trebui să ne trezească la o realitate crudă, continuăm, din păcate, să-i uităm, să-i lăsăm în trecut, fără a le recunoaște pe deplin valoarea, demnitatea și importanța supremă la dezvoltarea culturii. Actorii sunt, de departe, măști ale unui adevăr artistic, sunt figuri ce ard și transmit, sunt făuritori de frumos și, credeți-mă, țara aceasta are și a avut, în teatru, nume emblematice.

Am fost trist și descumpănit când săptămâna trecută ne-a părăsit, prematur, doamna FLORINA CERCEL, un colos, un munte de talent și de înțelepciune, care încă juca și trăia la intensitatea maximă pasiunea pentru teatru. Și a fost un paradox, pentru că acum câteva luni, în ultima sa apariție la televizor, la emisiunea mea de la TVR 2, a vorbit despre cât de mult iubește viața și am făcut împreună un moment spectaculos despre plecarea artiștilor la ceruri - SE DUC ARTIȘTII - pe versurile lui Grigore Vieru. Poate și de asta ar trebui să-i iubim mai mult, pentru că nu-i vom mai avea fizic, iar amintirile, oricât ar fi ele de puternice, se pierd, deși memoria unui artist e veșnică!

Făceam totuși o numărătoare și mi-am dat seama că mai sunt puține actrițe mari printre noi, din generația de aur. Decana de vârstă este doamna TAMARA BUCIUCEANU BOTEZ, care pe 10 august face 90 de ani. Ce actriță, ce fenomen al scenei românești, cu valențe impresionante, cu umor spectaculos, voce, mimică și improvizație, dar și cu o capacitate impresionantă de a ține audiența în mână. Prima oară am cunoscut-o acum mulți ani, când venit în București pentru studii de canto cu George Grigoriu și Facultatea de Teatru, mergeam aproape zilnic să văd marii actori ai scenei românești.

742 2 2Am fost norocos să-i prind pe toți jucând, gustând esența teatrului și bucurându-mă de trăirile unor valori de necontestat în timp și spațiu. Mereu, seara, adorm cu umorul său și mă încarc de energie când îi redescopăr, de fiecare dată altfel, genialitatea. Mi-e tare dragă și sunt fericit să-i aud vocea din când în când. O sun și e tare fericită să știe că oamenii se gândesc la ea. Anul trecut, de ziua sa, i-am dus plăcinte basarabene, preferatele dânsei, și-am încercat să-i fac ziua frumoasă, printre multele telefoane de felicitare pe care le primea.

Doamna Buciuceanu este imaginea de aur a umorului românesc, una dintre cele mai emblematice figuri ale spontaneităţii, gândind că făr’ de ea nu doar că am fi fost mai săraci, ci şi lipsiţi de spiritualitate pur românească, născută dintr-un har rar întâlnit. Personal, asumat, îmi declar dragostea faţă de intensitatea sa artistică, faţă de toată cariera şi mai cu seamă faţă de felul în care a urzit umorul, ducându-l acolo unde merită. Da, o iubesc şi o voi iubi mereu pe doamna Tamara! Pentru toate motivele din lume sau poate pentru unul singur - naturaleţe.

Actriţă de farmec, doamna Tamara m-a cucerit ireversibil şi prin vocea sa. Cu suflet de român adevărat, cu rădăcini basarabene, Tamara Buciuceanu este o colecţie întreagă de caractere, de râs şi de plâns, de măşti ale unei forme de artă pentru care şi-a dăruit viaţa. Nu ştiu cât voi mai putea să-i spun „La mulţi ani“, simţindu-i prezenţa, în schimb eternitatea o va păstra în manualele sufletului meu, şi, cu riscul unei mult prea subiective aprecieri, şi în dicţionarul veşniciei teatrului şi filmului românesc, drept un puternic fenomen artistic. Cred cu ardoare că s-ar putea decreta o zi cu însemnătate națională care să-i poarte numele.

De obicei, vorbele mari copleșesc oamenii. Unora li se pare prea mult, dar eu cred din inimă că-i necesar să le spunem. E necesar să ne amintim de acești actori, să-i cunoaștem și să-i urmărim. Chiar doamna Tamara îmi spunea, la un moment dat, că tot ce a făcut a fost să-și pună priceperea pe scenă. N-a căutat laude, dar toți anii aceștia în care a definit un stil și-a construit o cultură, stau drept mărturie. Tamara Buciuceanu Botez este un simbol românesc. Unul viu și demn, unul care a ars pe scenă și care lasă în urma sa o bogăție enormă, greu de repetat și inutil de înlocuit. Iubiți-o! La mulți ani, doamnă Tamara!