Main menu

header

748 2 2Mi se umple sufletul de bucurie când mă apuc să scriu despre oameni pe care-i stimez și-i iubesc nespus, care m-au marcat și mi-au arătat că lucrurile pot fi și altfel, din simpla atitudine. Și în cei 43 de ani ai mei, chiar dacă pare greu de crezut în ziua de azi, am strâns în fericirile mele nenumărate întâlniri și spirite înalte, care-mi sunt aproape în gând și pe care le evoc mereu cu condescendență.

Este și cazul doamnei despre care azi vreau să vă vorbesc. Cuvintele mele nu reușesc, desigur, să o descrie suficient, să vă facă să înțelegeți că este nu doar o valoare și-un simbol suprem al României actuale, ci și un caracter înalt, pe care eu, în întâlnirile și-n convorbirile mele, l-am descoperit ca fiind puternic, vertical, onest și lipsit de ranchiuni puerile. În câteva zile o vom sărbători pe marea stâncă a Bucovinei, care cuprinde în portul, în glasul și-n activitatea sa definiția autenticității, pe doamna Sofia Vicoveanca. Îi doresc tot binele din lume și-o vreau așa, cu spirit neobosit, mereu. Mă unge pe suflet când aud glasul plin de căldură. Are o anumită putere care te face instant să o respecți și să-i recunoști meritele deosebite în promovarea corectă a folclorului, a umanității.

Este o descriere perfectă pentru regalitatea unei atitudini și-a unui destin ce se înscrie cu ușurință în dreptul simbolurilor veritabile ale României. Nimeni și nimic n-ar putea descrie mai înălțător tradiția muzicii noastre populare decât cea pentru care viața a fost un zbucium al frumosului, cu numeroase succese și împliniri, fiind deopotrivă și o actriță expresivă, jucând în producții emblematice, dar și un sensibil poet, care scrie cu sufletul, durerile și tresăririle sale. N-are vanități, fiind un tablou plin al spiritului autohton, asupra căruia timpul nu și-a pus amprenta deloc, deși cântă, cu succes și dragoste din partea publicului, de peste 60 de ani!

Nu s-a abătut de la simplitatea sa, oferindu-i, prin toată activitatea, dimensiuni mitice, fiind un model, un stindard românesc, un ambasador al tradiției și cântului popular, ce transcende dincolo de timp, ca o Vitoria Lipan a lui Sadoveanu, ce-adună oameni și istorii în traista-i fermecată!

A deschis granițele prin cântec, fiind vocea românească ce a unit pentru prima oară malurile Prutului, ridicând bună seama și rafinamentul la rang de simbol național.

Pentru toată România din glasul său, pentru autenticitate, demnitate și decență, doamna cântecului popular românesc, SOFIA VICOVEANCA, trebuie cinstită și apreciată pe măsură! Unde mai pui că-i și modestă, că nu vrea să epateze, că-i emoționată la fiecare apariție și că trăiește, la intensitate maximă, cu fiecare por, frumosul din viața sa demnă de-un film. În 2017 a devenit membru de onoare al proiectului ART BY FUEGO - ARTĂ PENTRU SUFLET, onorându-mă cu prezența într-un eveniment remarcabil, la Palatul Culturii din Iași, unde-am stat de vorbă cu cerul.

Sofia Vicoveanca nu e un artist tipic. Te impresionează cu naturalețea sa, este sinceră, demnă și deschide porți ale eternităților prin ceea ce este. Are o energie de invidiat și mereu o vorbă de duh, înțeleaptă, cu tâlc, atunci când poate ai cea mai mare nevoie. Este exemplu pentru toate generațiile de artiști, indiferent de zona muzicală, iar felul prin care ea ne arată țara și tradițiile este uimitor, corect, fără adăugiri inutile. Scrie poezie simplă, cu emoție, și-și destramă sufletul, sublim, în versuri de-o profunzime lăuntrică spectaculoasă.

Sofia Vicoveanca nu e pentru oricine. Nu e doar subiect de studiu, este inspirație pură, pentru orice categorie, și sunt sigur că iubirea oamenilor pentru ea va fi veșnică în istoria artei românești, asta pentru că nu-i de ici, de colo să avem o Maria Tănase, un Brâncuși, un Zamfir și-o mândră Sofia, demnă cât Carpații, sensibilă ca Dunărea și deplină cât o Românie întreagă! La mulți ani, stimată doamnă SOFIA VICOVEANCA!