Nu știu cum este exact la voi, dar eu sunt un om răbdător, calm, încercând, cu fiecare moment al vieții mele, să-mi cultiv această stare și să încerc să-i înțeleg avantajele. Ce-nseamnă răbdarea? Păi, e foarte simplu. Înseamnă să poți să-l asculți pe cel de lângă tine, înseamnă să stai să asculți, să gândești și să privești, fără să acționezi absurd, sub imperiul impulsurilor. Răbdarea mi-a adus, în ani, nenumărate satisfacții și m-a făcut să evit conflicte și să văd lucrurile diferit, cumva cu altă privire decât cei din jurul meu.

Am suficientă răbdare încât să disting binele de rău și să-mi dau seama atunci când poate trebuie să tac sau trebuie să vorbesc. Am răbdare atunci când vreau ca munca mea să fie de calitate, atunci când mă lupt ca spectacolele mele să fie reușite. Și chiar dacă e mai dificil, asta se poate învăța. Nici eu n-am fost mereu așa, ba chiar am pierdut mult și-am suferit de pe urma faptului că n-am stat o clipă să gândesc și să pun în balanță ce e corect și ce nu.

Cu răbdarea poți face minuni și poți ajunge, la un moment dat, să vezi mai departe de instinct, de decizii luate la nervi. Un bun sfătuitor este răbdarea și ne poate face să vedem mai încolo, dincolo de timp. Așteptăm să revedem chipul părinților, așteptăm eternități, așteptăm oameni și gânduri.

Și tot cu calmitate, ne putem bucura mai mult de frumusețile naturii, de veșnicia unor vremi pe care nu le vom mai întâlni vreodată. Da, cu răbdarea la purtător, viața e mai frumoasă, iar în goana aceasta absurdă, haotică și nebună, nu strică să ne luăm o pauză. Prea toată lumea se zbate să dovedească cuiva ceva. Prea încercăm cu toții să prindem trenuri care nu-s ale noastre și uităm să ne simțim bine, să trăim „pe bune“, să nu fim egoiști și să nu-i rănim la maximum pe cei de lângă noi, din vanitatea absurdă de a alerga permanent!

De asta-i bine ca uneori să avem răbdare până când urcăm unde ne propunem, să tindem la mai mult și, indiferent de toate, să ne păstrăm sufletul inocent, în starea lui corectă și coerentă, neatins de răutățile altora. Cu toată rațiunea din lume la purtător, cu tot pragmatismul și nebuniile mele fixiste și perfecționiste, mai sunt din când în când și copilul căruia îi place să privească un desen animat, să râdă la o glumă, să se maimuțărească și, de ce nu?, să fie hazliu peste măsură. Ori să renunțe la toate pentru câteva ore și să trăiască pe deplin!

Și mi-am luat doza de răbdare ca să văd viața altfel și să nu mai aștept ceva cu ardoare! Momentele astea ne deconectează, ne scot din priză, pentru că nu suntem perfecți și nici roboți nu suntem! Și-apoi, răbdând, la modul ideal și util al cuvântului, putem cuceri redute, putem fi mai deplini în continua noastră căutare pentru desăvârșire. Nimeni pe lumea aceasta nu a reușit să ardă etape și poate și de asta, pentru mulți, totul e mai plin de pesimism. Eu unul, chiar dacă-s agitat și uneori mă precipit, încerc să las mereu la o parte impulsul și să fiu eu, dar în varianta calmă. Și nu disimulez, ci doar învăț cum să-mi transform sufletul năvalnic într-unul care caută să-și prelungească fericirile.

Lăsăm la o parte vorbele bune, lăsăm la o parte gesturi și nu mai știm să ascultăm cum trebuie, uitând astfel că a noastră cumpătare conștientă și dorința de a primi povețe fac parte din viața noastră. Mie-mi place să ascult, să gândesc, să mă gândesc și-apoi să acționez, lăsând impulsurile în plan secund! Am învățat asta în ani și mi-am dat seama că pot evita multe, pot construi și pot fi un om mai bun!

Și tot în felul acesta, răbdător, arta mea capătă o altă formă! Deci n-ar strica mai multă umanitate în noi și mai puțină seriozitate „jucată“, impusă de cine știe ce reguli imaginare care nu ne fac deloc mai frumoși! Relaxarea și răbdarea vor fi întotdeauna învingătoare!