Viața mi-a arătat acum că-mi poate răpi certitudini. Mi-a demonstrat că nu sunt deloc atât de sigur pe mine, precum îmi închipuiam și în orice moment, fără știință, pot ajunge să regret trecutul, cel despre care credeam că este invincibil, dar pe care nu l-am regretat vreodată, pentru că știam că am un prezent de minune și un viitor strălucit. Acum AZI este incert, iar MÂINE este greu de luat în seamă, pentru că nu are siguranță, este fragil și nici nu are căldura și seninătatea pe care o aveam înainte, pentru că noi, toți, nu vom mai fi aceeași deloc. Dar cred eu că perioada asta pascală e motiv de speranță. Nu doar prin rugăciune și prin mai multă atenție la liniștea noastră.
Cred că n-ar strica să ne dezinfectăm puțin și sufletul, să-l privim și să-l analizăm, iar atunci când vom ieși, să fim alții. Aș vrea să cred că mai buni. Nu doar așa, declarativ, ci efectiv, în fapte. Să le arătăm celor din jur că-i iubim, să fim mai temperați, mai răbdători, mai înțelegători și să facem lucrurile diferit, cu mai puțină răutate și invidie. Paștele acesta nu e neapărat cel mai fericit, dar cred eu că lumina va face ca noi să ne redefinim și să înțelegem pe deplin ce înseamnă să fim oameni.
Dacă-mi lipsește ceva enorm în timpul acesta petrecut în casă, sunt oamenii, publicul meu, senzația aceea pe care o am atunci când apar în fața lor și le cânt, din suflet, cu toată dăruirea mea. Mai ales că fac asta de peste 26 de ani continuu, fără întreruperi. Eu sunt dependent cumva de comunicare, de a interac- ționa, de a asculta povești și de a putea alina, atât cât pot, dureri și tristeți, ori de a bucura, prin glasul și muzica mea. Nu mi-e simplu să stau departe!
Sigur, n-am suferit niciodată de singurătate, nu mă plictisesc, am ce face, dar eu exist, respir, mă dezvolt prin cei care-mi sunt în preajmă. Dar vedeți voi, un artist este complet dacă are cui se adresa, dacă poate respira una cu publicul. Nu vreți să știți ce emoții trăiesc eu când ies în scenă și văd o sală care vibrează cu mine, peste 2.000 de suflete care-mi sorb fiecare cuvânt și care sunt acolo pentru mine, exclusiv, așteptând să le ofer emoție și cântec, surprize, alinarea mea și un cuvânt bun. Iar anii de muzică m-au călit, m-au obișnuit cu greul pe scenă.
Voi retrăi și eu, de-acasă, cu drag, în prima zi de Paști, la masă, concertul meu de la Palatul Național din Chișinău, care a avut loc înainte de toată nebunia, pe 7 martie. Se dă la TVR 2, de la ora 15:00 la 18:00, timp de trei ore în care, împreună, vom trece prin multe perioade, râzând, plângând. Nu întâmplător, zic eu, că se numește „LUMINA MEA“. Mi-e greu să vă descriu ce am trăit. M-am simțit împlinit când am pășit pe scenă.
Basarabenii sunt un public cald, diferit, primitor, educat cu arta spectacolului. În spatele meu, 100 de artiști cântau de zor piesele mele și încercau să facă o treabă de excepție. Maestrul Eugen Doga, mare legendă a lumii, acest monument de muzică și de frumos, mi-a stat alături și-am creat împreună clipe memorabile. Am plâns, am dansat, am oferit ce știu eu, cu vocea mea și cu toată dragostea și priceperea strânsă în anii aceștia. Veți vedea asta și veți vedea că am încercat să unim, sufletește, oamenii.
Acum zic eu că salvarea ne este fix în artă, în felul în care ea ne poate transforma. Dragii mei, vreau pentru voi răbdare, să vă iubească toate bucuriile și sărbătorile să vă fie luminate de nespuse alinări, de cumpătare, de putere! Voi sunteți de departe, lumina mea și eu strălucesc prin felul în care mă iubiți! Mulțumesc! HRISTOS A ÎNVIAT!