Main menu

header

De mult tare am vrut să vă povestesc despre cum am crescut eu și despre cum am învățat că nimic nu pică din cer, fără a munci, așa cum mulți cred în vremurile de azi. Eu cred că viața și caracterul unui om, precum și preferințele, se formează din fragedă pruncie. Sigur, pe parcurs, în funcție de educație și de experiențe, ele capătă o altă formă. N-am fost niciodată nepăsător. Orice informație, oricât de nesemnificativă, am luat-o în calcul. Ai mei m-au învățat că este important să asculți, că trebuie să-ți pese și că oricând e nevoie de o anumită analiză înainte de a spune ceva. Tot de mic am învățat respectul, grija și dragostea pentru frumos.

Am înțeles că e nevoie de răbdare în viață și că fiecare bătălie pe care o câștig este un plus pentru mine. Mi-am impus, încă de atunci, că fiecare lucru pe care-l fac, fie că e legat de profesie sau de viață, el trebuie realizat cu simț de răspundere. E ca un crez de la care am încercat să nu mă dezic. Firește, orice om mai greșește. Dar anii mi-au arătat, de multe ori, că baza de atunci mi-a fost ca un soi de lumină care-a stat pe chipul și în sufletul meu. Cred foarte tare că suntem măsura faptelor noastre și mai cred că fiecare etapă pe care am trecut-o, cu oamenii ei, mi-a lăsat căldură și încredere în mine.

Mi-aduc aminte, de pe la 3 ani, stăteam cu mama lipit de radio și ascultam „CURIERUL MELODIILOR“, ca să auzim toate premierele. Ea trecea versurile într-un caiet și apoi încercam să aflăm compozitorii, textierii și să învățăm cântecele. Așa s-a născut idila mea iremediabilă cu muzica ușoară românească. Și v-am mai spus asta, genul acesta, deloc ușor sau perimat, are și a avut, în ani, de aproape un secol încoace, străluciri nespuse, capodopere și cântece sublime, care ne-au însoțit și ne-au făcut viața mai frumoasă. Sunt onorat că și eu am intrat în această mare de frumos, cu muzica mea, într-un soi de gramofon plin de emoție și mesaj. De fapt, de multe ori mi-am zis că viața mea e ca un gramofon, plin cu de toate, cu povești, oameni, personalități, multe activități diverse, și cu multă muzică, fie că e a mea sau a celor pe care-i iubesc și îi prețuiesc nespus pentru arta lor.

Poate și de asta am acceptat o nouă provocare, una care mă solicită, dar care-mi face o deosebită plăcere și îmi dă posibilitatea de a mă exprima liber, aducându-vă bucuriile mele, precum și povești din arta și cultura românească, mai aproape, cu muzica noastră de calitate. Astfel, de pe 11 mai, în exclusivitate, vă aștept pe... unde radio, la NAȚIONAL FM, începând cu ora 19:00, în fiecare zi, de luni până vineri, cu emisiunea „GRAMOFON“. Vreau să vă port într-o lume dinamică, cu cea mai frumoasă și mai specială muzică, pe care poate nu o știți cum trebuie, cu un univers demn și special, personalități, detalii, informații utile.

„GRAMOFONUL“ meu este un pariu, cu mine și cu voi, un loc în care

n-avem reguli, n-avem interese, n-avem separatisme și nici nu ne pasă de curente și preferințe. Așadar, alături de echipa mea, formată din minunatul compozitor și artist Vlad Crețu, fotograful Ana Maria Halalai și jurnalistul Narcis Avădanei, vă aducem mai aproape arta românească și ne bucurăm împreună de valori, momente, gânduri și inspirații! Eu n-am rețete despre cum să ne trăim viața, n-am nici măcar sfaturi și nici adevărul absolut nu-l dețin. Mereu m-am ferit de asta! Pot în schimb să vă ofer fragmente din experiența mea, la NAȚIONAL FM, așa cum fac și în fiecare duminică, la TVR 2, într-un gramofon al iubirii de artă, într-un gramofon 100% românesc, cu valori și exemple. Încercați să priviți în voi, să vă gândiți la voi și să găsiți acolo resursele perfecte ale unui om simplu... Asta suntem cu toții! Viața nu ne caută mai târziu și e neapărat necesar să încercăm să o trăim cum se cuvine acum, când este prezentă în... viața noastră!