Conceptul legat de fericire este greu de descris. Poate că acum, în lumea schimbată, fericirea va avea alte valențe și sigur va putea fi prețuită altfel, dar nu pot să nu mă întreb, oare ce ne face fericiți?

Cred că e un fel de întrebare retorică la care nu putem răspunde cu ușurință și care, de cele mai multe ori, ajunge într-un con de umbră. „Fericirea-i în fiecare zi” o să-mi spuneți. Ei bine, da. Faptul că ne trezim dimineața, sănătoși, lângă cei pe care-i iubim, e un prilej de fericire. Bucuria de-a bea o cafea bună și de a admira răsăritul fără prea multe gânduri la pachet. Lor li se adaugă un zâmbet oferit la timp și o vorbă bună.

Cred eu că fericiți putem fi atunci când trecem peste probleme și înțelegem sensul vieții. Știm că suntem într-o goană, într-un sprint continuu din care puțini ies învingători, dar chiar și așa, cursa asta are și stații, are locuri în care trebuie să ne mai tragem uneori sufletul și să-l înțelegem. Mă gândesc că fericiți putem fi atunci când suntem iubiți, atunci când însemnăm ceva important în viața altcuiva. Iar asta se întâmplă permanent.

Avem părinți și ei ne aduc o imensă satisfacție. Oh, și sunt și-o mulțime de lucruri banale, puerile, care ne fac fericiți și care ne aduc împliniri. Nu-i musai să facem introspecții și să analizăm mărețe valori ca să ne dăm seama că putem fi pozitivi la tot pasul, cu tot bagajul de probleme pe care le avem.

Hai să vă spun despre mine. N-am fost niciodată înnebunit după vreo stare continuă de visare și nici cu mintea prin nori nu sunt. Ce mă face pe mine fericit? Păi să aud glasul mamei și al bunicii, să pictez și să pot ajuta un tânăr talentat să meargă mai departe, să spun vorbe frumoase despre colegii mei, să cânt și să povestesc câte-n lună și în stele cu cei dragi. Oamenii în general mă fac fericit, bucuria de pe chipul lor la auzul muzicii mele. Sunt fericit cu liniștea mea, cu arta mea sau când mă joc cu minunatul meu câine, Simba. Vedeți, banalități pe care deseori le punem în plan secund, așteptând cine știe ce mare descoperire. Să ai o casă, o mașină și-un trai special sunt împliniri, fac parte din viață, dar nu sunt neapărat fericiri supreme, de care să depindă existența noastră.

Vă mai spun ceva. Mie îmi lipsește, acum, după pandemie, emoția scenei. Acesta era unul dintre puternicele mele motive de fericire. Când porneam la drum, prin țară, cu dorința de-a ajunge la public. Când îi vedeam și le cântam. Nu-i ca și cum n-aș mai face asta de acum înainte, dar mă simt cumva privat de sensul meu, de posibilitatea de a fi artist și de a-mi face meseria, de a dărui oamenilor zâmbete și de a primi de la ei energia pozitivă, dragostea. Da, mi-e foarte dor de scenă și de senzațiile imposibil de descris pe care le am atunci când cânt. Sper să revin curând.

Totuși sunt fericit că pot oferi oamenilor ceea ce fac și ce sunt, la radio, de luni până vineri, de la ora 19:00, la NAȚIONAL FM, în GRAMOFONUL meu special, emisiunea de suflet în care mă puteți regăsi pe deplin. Și totodată vă pot oferi momente de colecție la televizor. Apropo, chiar și uitatul la televizor poate fi o fericire dacă știi ce să alegi. Nu indic preferințe, dar eu vin în fiecare duminică, de la ora 15:00, la TVR 2, cu o parte din România asta mare, de care mi-e tare drag!

Nu v-am scris asta ca să dau vreo lecție. Nu sunt vreo autoritate și nici nu vreau să fac judecăți de valoare pe care voi să le luați drept adevăruri. Dar simt că fericirea e la fiecare pas, simt că trebuie doar să vrem și să înțelegem că tot ce suntem și avem sunt motive plauzibile de a fi fericiți! Iar dacă înțelegem asta, totul se va schimba în jurul nostru!