Draga mea România, ce să-ți mai spun? Uneori îmi pierd vorbele și parcă nici măcar muzica mea nu te mai poate descrie sau mângâia. Ai o mulțime de nevoi, iar ei, cei mulți, jefuiesc zilnic din strălucirea ta. Te răstălmăcesc și profită, atunci când ai avea cea mai mare nevoie de alinare și de înălțare. Uneori mi se pare că și ție îți este rușine cu noi și crede-mă, tare mi-e teamă că atunci când va fi o zi a judecății, de orice fel, noi vom fi pe locurile de la coadă tocmai pentru că n-am știut cum să ne iubim țara și să luptăm pentru ea.
Și crede-mă, România mea, eu nu-s obsedat de patriotism și nici nu pic în extremă, dar sunt mândru de originea mea și parcă fiecare colț al tău, fiecare gard ruginit de pe ultima uliță, fiecare brad și codru, ori bloc comunist sau stradelă veche, fiecare vârf de munte sau pădure, este pentru mine bucurie, pentru că de-aici sunt. Iar tu nu însemni doar frumuseți naturale.
De ce toți se eschivează când vine vorba să-și frângă orgoliul pentru tine? De ce li se pare tuturor că-i mai bine-n altă parte ca aici? Cunosc, poate că nu ești condusă cum trebuie, poate că mai sunt multe de făcut, dar de acolo la a te blama zilnic și la a-i mazili complet pe cei care simt și luptă pentru tine, e cale lungă.
Eu vreau să trăiesc în țara mea și mi-e drag de ea și mă lupt, pe partea mea, să-i fie cât mai bine. Nu vreau să trăiesc într-o țară cu frică pentru viața mea. Nu vreau, draga mea România, să n-am siguranță și din ce în ce mai tare să văd cum te afunzi.
În curând este Ziua ta Națională. Din păcate, n-are farmec! Și nu pentru că n-ar însemna ceva sau n-ai merita, ci pentru simplul fapt că nu te merităm. Se zice, într-un fel sau altul, că fiecare individ este parte din țara sa. La noi e pe dos și dacă e să-ți doresc ceva, cu ardoare, cu toată puterea sufletului meu, este ca aceia care te populează, nedrept și fără noimă, să te iubească mai mult și să înțeleagă că orice popor are continuitate prin autenticitate și prin felul în care alege să-și prețuiască valorile!
Te vreau mândră și semeață. Nu vreau neapărat să fii plină de autostrăzi. Nu asta te-ar salva. Și nici multinaționalele sau fondurile europene. Mai multă educație pentru fii tăi ar face bine și desigur, o limbă vorbită corect, fluent, fără influențe și fără fițe inutile. Ai tot dreptul să te bucuri de iubire, mai ales c-ai fost încercată peste ani și ai rezistat, trecând prin războaie, prin istorie și, azi, prin nepăsarea și urâciunea celor care te populează și care se rușinează că-s români.
Meriți să te înalți prin cei care te iubesc, te scriu, te cântă, se bat pentru tine și trec mereu prin foc și apă ca tu să ai parte de înțelepciunea lor. Meriți să-ți păstrezi tradițiile de cândva și autenticitatea și cu siguranță, după ce vei trece de aceste etape, vor ține mai mult la tine și ipocriții. Atunci ar fi frumos să-i trimiți la plimbare, acolo, în țările calde și civilizate, în care spun ei că-i mult mai bine, uitând că răul de aici este fix din cauza mentalității lor.
Personal, voi face tot posibilul să te păstrez așa cum ești și să arăt tuturor, cu orice risc, cu orice armă a cântului și a cuvântului meu, că ai de ce să fii pe piedestal.
Fără măști, fără false pudori și ironii, fără prostie și cu mai multă asumare, România mea dragă și săracă, de ziua ta, vreau să ai parte de liniște, după atâția ani de căutări. Nu știu în ce formă, dar știu sigur că oriunde și oricum, tu pentru mine vei fi ACASĂ!