Se vorbeşte foarte mult despre modestie, despre cum să ştii să te comporţi normal, pios, fără a epata în vreun fel anume. Dar oare cine stabileşte aceste reguli, cine poate spune ce înseamnă modestia şi mai ales când e cazul să o avem și când nu? Personal, am luat contact prima oară cu ce înseamnă modestia atunci când, copil fiind, mergeam la Teatrul „Aureliu Manea“ din Turda și am avut ocazia să o întâlnesc pe marea actriță Stela Furcovici. Nu prea știam eu ce înseamnă să joci în filme sau pe scenă, dar eram fascinant de felul în care, în spatele cortinei sau pe stradă, se purta cu cei din jurul ei. Și mi-am dat seama atunci că omenia și naturalețea nu țin de profesie.
Apoi bunica mea, scumpa mea bunică, mi-a zis că modestia înseamnă să știi cum să te porți cu fiecare om, să nu-l tratezi diferit, să nu ai impresia că ești superior cuiva și, mai ales, să știi că niciodată nu ai realizat suficient și mai ai mult de muncă. Modestia nu înseamnă să te ascunzi sau să încerci vreo clipă să-ți minimalizezi munca, talentele și performanțele. Modestia nu înseamnă să uiți de tine și de sufletul tău și nici să pozezi într-un personaj care n-are legătură cu structura ta. Nici măcar capul plecat nu trebuie să-l ai atunci când ești modest. Cred că asta nu se învață pe undeva și nu există reguli pentru a descoperi ce înseamnă să fii om și să te comporți ca atare.
Cumva, fără să ne dăm seama, e o artă asta și de multe ori sunt corigenți la acest capitol important, uitând că nimeni nu e mai presus ca altcineva, din niciun punct de vedere. Oare cum ar trebui să fiu eu, dacă n-aș avea rațiunea la purtător? Dacă ar fi altcineva în locul meu, ar încerca în permanență să scoată în față fiecare realizare și să se mândrească. O fac și eu, sunt onorat și mândru de ceea ce am făcut, dar asta nu-mi dă vreo clipă dreptul să mă consider superior. Nu am puterea și nici nu-mi doresc vreodată să mă bat cu pumnul în piept pentru ce sunt sau cine sunt.
Modestia, după mine, înseamnă să-ți iubești și rănile, și strălucirile, înseamnă să fii popular, să nu cauți nod în papură inutil cuiva și să nu te umfli în pene pentru anumite merite, indiferent de ce ordin ar fi ele. Modestia înseamnă să iubești cu sufletul lumea care te înconjoară și să-i vezi părțile bune, chiar dacă uneori apar în față cele mai puțin pozitive. Aș putea vorbi mult și bine despre asta, dar eu vă spun doar cum îmi ghidez eu pașii. Într-adevăr, am o profesie publică, apar în fața oamenilor, sunt în vizorul lor și îmi asum asta.
Dar când nu sunt pe scenă, sunt un tip obişnuit, căruia îi place să comunice, să cunoască oamenii de bună credință și să fie lipsit de prejudecăți, de ranchiuni și de impresia că i s-ar cuveni ceva fără a munci, fără a trudi. N-am făcut niciodată caz cu numele meu și n-am încercat să profit de statutul social pe care-l am pentru a dobândi anumite avantaje. Nu! Eu stau la coadă ca toți ceilalți, merg unde merge toată lumea, mă comport firesc și țin să ies în evidență, atunci când e cazul, doar cu arta mea, cu muzica, cu pictura, televiziunea și celelalte activități.
Nu pot eu să vă învăț cum să fiți modești. Nici măcar nu știu dacă e necesar, dar consider că o lume clădită pe unitate, pe această virtute de seamă, pe bucuria de a fi egalul celui de lângă tine, pe armonia dintre ce face fiecare, ar fi una care ar avea un chip mult mai plăcut și mai bun pentru noi! Fiți modești, dar demni, indiferent de cine sunteți, nu costă nimic și nici n-a omorât pe cineva de când ne știm!