Main menu

header

836 2 2Scriu despre colegii mei și despre oamenii pe care îi respect și îi admir pentru că îi iubesc. O fac voluntar, pentru că mi se pare corect, pentru că trebuie să ne prețuim valorile și pentru că admirația, indiferent de cine e nutrită, trebuie exclamată! Cred că lumea a uitat să mai spună atunci când apreciază ceva, dar eu consider că aceste gânduri, despre mari personalități care mă onorează cu prietenia lor, sunt o prelungire a celui care sunt, sunt o normalitate, sunt firești în societatea în care trăim. De data aceasta vreau să vă povestesc câteva lucruri interesante despre un idol. La propriu!

Gabriel Dorobanțu este un idol al generației sale, este un idol al romantismului și este, cumva, definiția omului care a crezut în talentul său și a marșat, cu inteligență, în direcția potrivită. Gabriel este iubit de toate generațiile, iar șlagărele sale, cu sutele, se cântă peste tot, de la radiourile care mai difuzează muzică de calitate, până la cluburi, petreceri, nunți și case în care oamenii știu să aprecieze frumosul la adevărata sa valoare.

Este un profesionist, atent la detalii, mereu optimist și cu un șarm care nu te lasă să nu-l îndrăgești. În spatele ecranului, este unul dintre cei mai comici oameni pe care eu i-am cunoscut. Umorul său fin atinge, bucură, aduce energie și dezvăluie o inteligență aparte, șlefuită în ani. Cu siguranță o discuție cu Gabriel Dorobanțu se lasă cu râs, dar și cu lucruri interesante pe care le poți afla în premieră.

Când eram mai mic, la începuturile mele, mi se spunea că încerc să-l imit pe Gabriel și că trebuie să am stilul meu. Am înțeles asta, am luat sfaturile ca atare și mi-am găsit drumul, dar Gabriel Dorobanțu rămâne pentru mine un etalon al eleganței, al emoției transmise în interpretare și al felului decent de a trece printr-o carieră încununată de succes și de dragostea publicului român.

Îl admir pentru libertatea sa, pentru forța de care dă dovadă, pentru longevitate și pentru faptul că este avid de evoluție, de descoperire. Este un împătimit călător prin lume, mereu dornic să găsească noi provocări pe care să le exploreze. A fost pe toate meridianele lumii și are povești și istorii de peste tot. Și e fericit atunci când le împărtășește și altora din ce a trăit și a experimentat!

S-a retras acum vreo câțiva ani într-o oază de liniște, la Cornu, și acolo trăiește lipsit de griji cumva, gata mereu să vină cu noutăți, să surprindă și să facă cumva să-și păstreze publicul aproape. Și îi reușește asta de minune! Gabi este un simbol al eleganței, nu doar în vestimentație, ci și în atitudine și repertoriu. A interpretat mereu cântece cantabile, sensibile, cu profunzime, iar felul în care el cântă dragostea a făcut ca drumul său să meargă mai departe, iată, de peste 40 de ani.

E de o energie debordantă, are o multitudine de idei și e genul de artist care devine din ce în ce mai special o dată cu trecere timpului. Îl respect pentru verticalitatea sa și pentru faptul că spune ce gândește, cu punct și virgulă, fără a se ascunde după vorbe meșteșugite. E un om direct și un artist de la care mereu ai câte ceva de învățat.

Eu sunt mândru că l-am cunoscut și că mă număr printre prietenii lui. Sunt bucuros că-l pot avea în emisiunile mele și că oamenii care iubesc calitatea știu cu adevărat să prețuiască cariera de aur a lui Gabriel, vocea sa unică, timbrul aparte, care nu poate fi egalat. Muzica lui Gabriel, muzica ușoară românească este cea care ar trebui să ne definească. Nu este nici expirată, nici lipsită de sens. Dimpotrivă! Asta ar trebui să se audă zilnic pe radio și cu asta ar trebui să ne mândrim! Eu mă mândresc că sunt colegul lui Gabriel Dorobanțu, un idol al muzicii ușoare românești!