Am momente în care mi se pare că totul în jurul meu a luat-o razna. Parcă nu mă mai regăsesc pe mine în ceea ce e în jur și parcă oamenii, după ce au trecut prin atâtea, sunt greu de înțeles, de analizat și de iubit. Sunt clipe în care nu-mi găsesc sufletul în marea de nebunie a zilelor actuale și mă consider ușor scos din decor. Și asta nu pentru că aș fi eu diferit, ci pentru că mi-am păstrat bunul simț, principiile, corectitudinea și dragostea pentru frumos și calitate.

Scopul editorialelor mele este acela de a aduce pe hârtie gânduri, trăiri și povești de viață pozitive. Acum vă scriu despre un regret, acela că o luăm razna cu totul ca societate. Mă uit cu disperare când văd cum e îngropat, doi metri sub pământ, respectul. Față de orice, de oricine, de oricum! Fiecare e liber să-și dea cu părerea și parcă toți se pricep la fiecare domeniu, analizând viețile tuturor, raportându-se la valori îndoielnice, care acaparează peisajul mediatic de ceva vreme.

Nu vă fie cu supărare, vă rog, dar muzica nu mai e muzică. E doar zgomot, multă tevatură pentru nimic, îndobitocire, accente puse greșit în limba română și o modă a ritmurilor balcanice pe care nu o înțeleg în ruptul capului, având milioane de vizualizări pe internet. Fiecare e liber să asculte ce și cum vrea, iar eu nu mă lamentez, pentru că e loc pentru fiecare, inclusiv pentru mine, dar când vezi că asta predomină în țara aceasta plină de valori, de oameni remarcabili, de evenimente notabile și de lucruri care ar trebui promovare și arătate, e dureros.

La fel de trist este că oamenii nu mai știu ce înseamnă decența, ce înseamnă să nu arunci cu bolovani în cel de lângă tine. Nu mai au răbdare, nu mai raționează cum ar trebui și caută în permanență vinovații în altă parte, pentru fiecare nefericire a lor, uitând că, dincolo de orice, avem și noi o parte de responsabilitate pentru absolut tot ce se întâmplă în viața noastră. Nimeni nu mai știe să asculte și să zâmbească. Totul e o alergătură continuă după bani, într-o pandemie care nu doar că ne-a secat gândul și ne-a răpit multe, dar ne-a luat și un fragment din umanitate, din puterea de a vedea viața ca pe-un dar, nu ca pe o corvoadă.

Totul se ia la mișto, totul e prost și negru și fiecare are impresia că este un mic Dumnezeu dacă a reușit ceva în viața asta. Fiecare se consideră superior celui de lângă el, doar pentru faptul că a reușit ceva mai mult. Eronat! Lumea ar trebui să fie construită din empatie și bunătate, dintr-o distincție clară între calitate și subcultură. Se vorbește mult, mult de tot, despre absolut nimic. Nimeni nu întreprinde ceva, toți preferă să se uite în curtea celuilalt decât să vadă ce și cum are în ograda proprie. Oamenii nu mai citesc, nu mai caută lucruri, nu mai vor să evolueze, nu mai văd bucurii în artă și nu sunt într-o continuă descoperire a firii lor.

Acestea sunt doar părerile mele, simple constatări și poate că mai greșesc și eu pe undeva. Poate că sunt eu defect, anormal și văd diferit sau greșit și lumea merge bine în direcția pe care și-a ales-o, cea cu susul în jos, în care atunci când e bine e rău și când e rău e bine. Nu știu!

Eu voi rămâne la fel, un om cu discernământ, cu mintea acasă, cu seriozitate, respect, implicare, drag de ce face, cu putere și dorință de muncă, în evoluție, cu iubire pentru frumos și pentru țara aceasta a mea, care mai are șanse la salvare dacă oamenii conștientizează că nu trebuie să arunce la coșul uitării tot ce e bun și deplin!

Și dincolo de toate astea, voi continua să-mi văd de treabă, să fac muzică de calitate, emisiuni frumoase la TVR 2, chiar dacă mă consideră unii și alții nebun sau expirat!