Se spune că tot ceea ce trăim noi zi cu zi e făcut din bucățele care ne compun sufletul. Nu există o regulă a unui suflet perfect, cum nu există perfecțiune fără imperfecțiune.

Văd deseori oameni care-și dau fiecare bucățică de putere pentru a ajunge cât mai aproape de ceea ce își imaginează ei ca fiind modelul absolut de perfecțiune, dar uită astfel să trăiască și uită să-și dea seama că nu există nimic care să nu poată fi atacat, care să nu poată fi combătut în ochii unora și a altora. Așa sunt și eu, de felul meu. Îmi place să fac treaba temeinic, să mă apropii de anumite standarde și să nu realizez nimic doar cu jumătate de măsură.

E o caracteristică pe care am dobândit-o în timp, muncind, făcând sacrificii enorme, care nu au meritat de fiecare dată efortul depus și lovindu-mă de tot felul de situații, care de care mai complicate. Dar mi-am dat seama că acel standard este doar o iluzie la care eu tind și că frumusețea stă tocmai în puterea de a greși și de a recunoaște asta fără menajamente. Așa mă și bucur mai tare de realizări și pot să fiu mai competitiv și mai bun, nu pentru a demonstra cuiva ceva, ci pentru a avea eu sufletul împăcat.

Vreau să spun că goana aceasta a unora de a se încadra în precepte inutile, într-un elitism forțat, nu face decât să știrbească valoarea. Cea mai bună formă a noastră este cea imperfectă, cea în care ne recunoaștem defectele și încercăm să le îndreptăm, în care ne dăm seama că nu suntem învățații lumii și mai avem atâtea de aflat și de acceptat.

Eu unul iubesc să recunosc când nu știu ceva și să încerc să aflu lucruri noi, să mă documentez, să ascult cu mare atenție oameni și să învăț de la ei. Mi-am dat seama că un caracter se construiește nu doar din trăiri, experiențe, educație și simțire, ci din puterea fiecăruia de a vedea, obiectiv, propria persoană și la a lucra la îmbună- tățirea ei, rațional, fără impresia că acest fapt e vreun sacrificiu major.

Cum pandemia aceasta ne pune atâtea opreliști și limite, ne lasă reci și goi pe interior uneori, cea mai bună formă de a trăi acum, în prezent, eu cred că este cea în care să ne vedem de simțiri și de bucurii. Prea totul e încărcat la noi cu activitate, cu rate, cu salarii, probleme și multe alte acareturi care nu ne lasă să ne vedem de fericiri. Toate astea compun viața, știu, și nu le putem da la o parte, dar mai știu că din când în când ne putem bucura de o vorbă bună, de relaxare, de o carte, un film, muzică, artă, distracție! Eu unul am înțeles că în orice secundă totul se poate nărui, ca și cum n-ar fi fost, așa că mi-am format un fel special de a trăi. Fac totul cu simț de răspundere, mă implic, dar păstrez o rezervă ca să mă bucur de ce am și să pot merge mai departe.

Așadar, nu prea există oameni perfecți, lucruri perfecte sau sentimente asemenea. Tot timpul vor exista cârcotași, teribiliști, oameni împotriva curentului și tot timpul vor fi anumite lucruri care vor știrbi strălucirea.

Astfel că nu ne rămâne, în vremurile acestea, decât să ne împăcăm cu imperfecțiunile noastre și să tindem la starea aceea de bine, de pace cu sine, de relaxare în ceea ce privește viața și activitatea. Să acceptăm că avem de învățat, că oricând ni se poate imputa ceva și că nimic și nimeni nu e mai presus de sufletul și de puterile noastre doar pentru că așa spune! Încercați să fiți cât mai buni și să vă acceptați pe sine, cu fiecare imperfecțiune, care vă face să fiți frumoși și perfect de imperfecți!