N-am mai povestit de multă vreme despre suflet. Al vostru ce face, cum e? Când v-ați uitat ultima oară cu atenție la el și i-ați acordat câteva clipe de atenție?
Știu, toți veți spune că filosofiile astea sunt bune atunci când nu ai suficiente probleme, facturi de plătit, rate și alte greutăți care-ți încarcă timpul și îți răpesc din energie. Dar îmi permit să vă contrazic. Cu toții avem un set de griji pe care-l cărăm după noi, avem necazuri, trăiri și neliniști, dar multe dintre astea se cauzează și faptului că n-avem puțină grijă de suflet, de ce îi oferim, de dragostea pe care o putem pune la pachet pentru el și de felul în care alegem să-l lăsăm să vadă în fața celorlalți.
Sufletele noastre sunt emoții. Au nevoie de apă bună ca să crească, ca să-și găsească liniște și alinare, au nevoie de atenție și poate cel mai important, au nevoie de acea Sinceritate Necondiționată, cu „S“ și „N“ mare. Pe cea din urmă o putem găsi doar la noi. Atât timp cât nu vom recunoaște ce nevoi avem, ce ne împlinește, ce ne deranjează la alții, care-i bucuria supremă, cum ne face rău cineva, cum putem îndrepta asta, niciodată sufletul nostru nu se va oglindi într-un adevăr. E bine să fii „mansardat“ complet și cu sufletul împăcat, ca să poți trece peste toate problemele zilnice.
Haosul actual ne-a știrbit, într-adevăr, din speranță, din dorința de a vedea dincolo de concret, dar nu e imposibil să lăsăm fericirile să ne vină în ajutor. Nu strică să ne bucurăm de un soare pe cer, de o vorbă bună, de un simplu gest, de un zâmbet al celor pe care-i iubim. Nu strică să fim mai înțelegători și mai lipsiți de înverșunări.
Prea știm cum trebuie să meargă toate și cum trebuie să funcționeze lumea, dar rămânem repetenți la capitolul legat de propria persoană. Eu consider că, fără nicio îndoială, cel mai important este să te vezi pe tine, să te analizezi, să ai grijă de felul în care poți fi mai bun și abia apoi, cu seninătate și nu cu înverșunarea invidiei, să te uiți și-n grădina altora.
Eu unul am o metodă mult mai eficientă, care a dat roade și care m-a ajutat peste ani să înțeleg cine sunt. Sufletul meu nu e neapărat ceva fizic. Este o întrepătrundere de idei, de dorințe, de suferințe și oameni. I-am făcut loc în minte și am încercat să-l înțeleg. Și așa mi-am dat seama că are permanentă nevoie de activitate, de emoție pură, de naturalețe și de dragoste necondiționată.
Tot pentru suflet mă uit și la un film bun, ascult muzica pe care-o iubesc, mă înconjor de oameni dragi și-mi păstrez echilibrul pe toate planurile, chiar dacă de multe ori, și la mine, totul se prăbușește în jur, fără să vreau sau să-mi propun asta.
Ce vreau eu să zic este faptul că în prezent, sufletele au ajuns la coș. Orice altceva primează, de la confort la politică, de la rate la viitor, de la părerile celor din jur la cât de încărcat e frigiderul sau portofelul. Nu ne mai pasă de ceea ce simțim. Și din cauza aceasta nu ne mai pasă prea tare nici de oamenii din jurul nostru, de nevoile lor sau de felul în care ne putem face sufletele fericite prin ei.
Nu am nici lecții despre cum să faceți să conteze și nici reguli. În fond, principala mea armă pentru suflete, ca alinare, pentru dragoste, e tot muzica mea! Dar știu un singur lucru - un suflet armonios are nevoie de sinceritate cu sine, are nevoie de căldură, are nevoie de goliciunea principiilor și îmbrățișarea, fără menajamente, a simplității!
Și nu strică să ne mai hrănim sufletul cu frumos, cu artă... Aceasta de pe urmă îl poate sensibiliza, îl poate aduce pe linia de plutire și-l poate înălța către deplinătate. Pentru că sufletul este începutul și sfârșitul a toate!