Oricât de mult am avea pe lumea asta mare, vrem mai mult. Oricât de așezate ar fi toate în viața noastră, ni se pare că nu e suficient și ne avântăm spre alte orizonturi, neștiind să prețuim ce avem. Nu suntem în stare, de multe ori, să sacrificăm orgolii pentru a putea găsi forma ideală a unor iubiri, a unor împliniri.

Așa suntem construiți - să fim contrastanți, să ni se pară de multe ori că noi suntem buricul pământului și de la noi pornesc toate, să vrem din ce în ce mai multe fără să oferim nimic la schimb.

Da, așa suntem construiți. Cu siguranță nu există o formă ideală și orice analiză înseamnă, de fapt, o suferință în plus, o dovadă a faptului că suntem neputincioși atunci când vine vorba despre alegerile pe care le facem, conștienți sau nu.

Poate dacă am învăța, măcar puțin, că sufletele noastre sunt într-o permanentă schimbare și că le putem manevra, cu mintea, ne-am da seama că destinele nu stau doar sub semnul hazardului, ci sunt fabricate, intens, de mâinile și de puterile noastre.

Eu văd lucrurile foarte tranșant în viața mea. Știu sigur că parte din ce însemn nu mi se datorează doar mie, dar mai știu și că am reușit să fac alegerile potrivite la momentul oportun. Știu că dorința aceasta de a vrea din ce în ce mai mult, îmi poate face rău și încerc mereu să-mi găsesc echilibrul și busola rațională.

Oamenii nu văd deseori dincolo de ambalaj. Li se pare că atât viața, cât și persoana lor, sunt construite din „podoabe“ pe care le atașăm și pe care le purtăm până la final.

Spun asta pentru că deseori văd oameni care nu vor să se schimbe, nu vor să lupte cu ei, cu fricile și neputințele lor, cu fiecare întrebare sau răspuns de neînțeles, pentru a evolua și pentru a ajunge la un capitol superior lor. Evoluția aceasta înseamnă cunoaștere, dorință, putere de sacrificiu.

Când cineva își dă seama că viața e un set de reguli cărora trebuie cumva să te supui și că de multe ori e bine să lași de la tine, să asculți și să te mulezi pe situații, totul pare mult mai simplu de parcurs!

Schimbarea la o anumită vârstă, fundamentală, e imposibilă, dar poate fi cizelată într-un anumit procent. Sentimentele noastre nu sunt de fier și nu sunt bătute în cuie, astfel că ele ne pot face mai buni și ne pot deschide porți care până la un moment dat, din varii motive, păreau închise și de nepătruns.

Totul e relativ pe lume și e tare periculos să încercăm să luăm cu statut de certitudine tot ce ne apare în cale, de la sentimente și prietenii până la situații de viață și artă. E bine să încercăm să lăsăm lucrurile să curgă de la sine și să ne uităm cu atenție la cine suntem și ce vrem de la noi și de la cei din jur. Și dacă e cazul, în unele situații, să fim mai toleranți, mai lipsiți de înverșunare și poate că mai recunoscători pentru cine suntem.

Eu am învățat în timp să fiu cu sufletul împăcat și să-mi mulțumesc pentru ce am. Știu sigur că sunt un cumul de trăiri, alegeri și oameni pe care am știut cum să-i fac să-și lase amprente în viața mea, să mă povățuiască și să-mi arate frumusețile profesiei mele, dar și a existenței, cu tot ce are aceasta bun sau mai puțin bun!

Editorialul acesta nu e o lecție. Vorbele mele nu au statut de regulă și nici nu trebuie luate neapărat în seamă ca un adevăr universal valabil. Sunt doar viziunea mea despre anumite etape și despre cei cărora ar trebui în permanență să le mulțumim pentru că au lucrat la deschiderea și înălțarea sufletelor noastre. Cred că schimbarea, măcar puțin, a noastră, stă fix în această conștientizare, pentru că suntem oameni prin oameni!