Main menu

header

868 2 2A scrie poezie pentru muzică nu este la îndemâna oricui, deși poate părea simplu la prima vedere. A scrie poezie pentru muzică este o activitate care necesită cunoaștere, talent și o muzicalitate aparte.

Eu am avut mereu grijă la vorbele cântecelor mele și de asta, pe parcursul celor peste 25 de ani de carieră, am colaborat cu mari poeți ai neamului, cu tineri talentați și cu artiști ai cuvintelor. Printre aceștia, desigur, minunata doamnă Carmen Aldea Vlad, un făuritor de idei, de sentimente, autor al câtorva din cele mai cunoscute și iubite cântece ale mele - „Cât de frumoasă ești, femeie!“, „Covor de lacrimi“, „Iubirea înflorește primăvara“ sau celebrele „Vals de Crăciun“ și „Colindă pentru părinți“.

Carmen este omul pentru care versiicația este o joacă a firii. Ea respiră vers și gândește la fel. Transformă o banală frază într-o imagine poetică și reușește să transpună sentimentele în mesaje puternice, care devin coloană sonoră peste ani și ani.

Colaborarea noastră datează de peste 15 ani și avem împreună nenumărate cântece, poeme, spectacole realizate în colaborare. Carmen Aldea Vlad este textier iscusit încă din anii ’80, când, alături de Horia Moculescu, Marius Țeicu și alți compozitori celebri, cucerea scenele și inimile publicului cu versurile sale din șlagărele fredonate și-n prezent.

Este fenomenală pentru felul în care doar în câteva minute poate naște un text cantabil, cu ritm și rimă perfectă, cu idee poetică și figuri de stil. Nu am mai întâlnit asta decât la Grigore Vieru, care reușea să-și așeze o lume întreagă într-un singur cuvânt, ca și cum de acolo începeau și se sfârșeau toate cele. Carmen Aldea Vlad face asta și mai reușește să nască o stare pe care nu mulți textieri reușesc să o facă, ajungând direct la sufletul omului, îmbinând arta cu rațiunea, reușind să dea sens unor sentimente cantabile, cu muzicalitate și sensibilitate.

Ea din esență este un om sensibil. Viața i-a fost uneori potrivnică, dar a luptat mai ceva ca o amazoană, dovedind că are seninătatea convingerii și forța încrederii în sine pentru a răzbate dincolo de lumi. Carmen a realizat numeroase performanțe în cariera ei, îmbinând latura aceasta ludică, cu o alta mult mai pragmatică - turismul, acolo unde la fel a făcut performanță. A fost, încă din anii ’70, directoarea mai multor hoteluri, reușind să le transforme în afaceri de succes, fiind un manager iscusit, abil mânuitor al discursului, cu o capacitate impresionantă de a te convinge și de a reuși să transmită dincolo de vorbe sau de forma pe care alege să o pună pe tapet.

Carmen Aldea Vlad este un spirit ales, cinstit, un aristocrat, un nobil suflet care ar fi trebuit cu siguranță să se nască în alte vremuri. Pregătirea sa și finul spirit de observație o transformă într-un intelectual rasat, un slujitor neobosit al cuvintelor, care a trudit o viață pentru înălțarea lor, pentru transmiterea unor mesaje și pentru a descifra povești ale frumosului în poezie.

O apreciez enorm pe Carmen nu doar pentru colaborarea noastră fructuoasă sau pentru că este unul dintre puținii artiști cu har care fac din cuvânt o virtute, ci pentru faptul că este noblețe, la propriu și mereu uimește cu felul discursului său, cu toate cunoștințele sale, fiind o enciclopedie, având un vocabular elevat și o bază puternică, pe care le transmite mai departe atât minunatului său nepot, cât și tuturor tinerilor care ajung în preajma ei și care doresc să pășească în lumea aceasta a showbizului.

Poate dacă lumea asta mare ar fi formată din oameni așa cum e Carmen, sigur am fi puțin, măcar puțin, mai nobili. Carmen Aldea Vlad este unul dintre acei poeți care a stat mereu la marginea drumului veșniciei, atingând sublimul în cântec, poemele sale fiind leagăn al multor voci, reușind să-și atribuie un loc de seamă în panoplia asta mare și frumoasă a slujitorilor cuvântului din muzica ușoară românească.