Îmi place, de multe ori, să privesc lumea și oamenii prin ochii altora. Să văd reprezentări și interpretări așa cum le gândesc sau le simt alții. E un exercițiu pe care vi-l recomand și care te ajută să înțelegi diversitatea, să distingi altfel sufletele și chiar să ai reprezentări diferite asupra unor locuri și fapte.

Până la urmă, nimic nu are statut de certitudine și poate fi reconsiderat, în funcție de cum simte fiecare. Firește că e cale lungă de la asta până la a judeca și a pune ștampile, până la a arunca cu vorbe mai puțin fericite în fapte și în persoane, doar pentru că tu ai impresia, în sinea ta, că deții un adevăr absolut și că nimeni nu mai este pe lume ca tine.

Nimic mai fals. Să știți că nu suntem de neînlocuit. Nimeni nu este! Oricine, în orice secundă, poate deveni mai bun sau mai special ca noi și poate ajunge fix acolo unde considerăm noi că deținem, nejustificat, supremația. Tentația aceasta de a te crede atotpuernic este o capcană în care pică mulți și care nu doar că știrbește din modestie, dar duce la autosuficiență și la senzația aceea că totul ți se cuvine și le știi pe toate.

Oamenii au deseori impresia că sunt stăpâni. Nu există o astfel de variantă. Chiar dacă avem simțul proprietății adânc înrădăcinat în noi, ca nație, nu avem posesiuni depline pe nimic. Nici pe oameni, nici pe acțiuni voluntare sau involuntare și cu atât mai puțin pe viață. Viața este cea care ne dă rapid cu fundul de pământ și ne pune la întrebuințare mintea când avem impresia că o putem manevra noi după bunul plac. Eu mi-am găsit acest echilibru al rațiunii și am înțeles că tot ce depinde de mine este doar felul în care aleg să mă prezint, să mă desfășor și deciziile pe care le iau.

De asta și evit să fiu sub impulsul unor instincte atunci când e nevoie să hotărăsc serios ceva. Născut în zodia Fecioarei, pun în balanță fiecare moment, fiecare decizie sau acțiune și nu mă arunc cu fruntea înainte. Am avut nenumărate situații în care am făcut așa. Văd prieteni în jurul meu care se reped la primul instinct, iar mai apoi ajung să le pară rău.

Nu! Cel mai bine este să analizezi, nu întotdeauna decizia care pare cea mai dezastruoasă este și așa. Să vezi că lumea și viața trec mai întâi prin ochii și prin sufletul tău și nu prin a altora și să te raporteze strict la cum ți-ar fi ție cel mai bine, este... cel mai bine! Mulți oameni se ghidează după „gura slobodă a lumii“ și uită să vadă ce-i face fericiți pe ei, nu pe cei din jur.

În fond, trăim cu noi și cu propriile nereguli, nu cu cei care aleg să se uite în grădinile altora. Și atunci revin la ideea de început - e un exercițiu atipic să vezi lumea prin ochii altora. Vei vedea că e deformată, că are ori valențe năucitoare, ori exagerate, că este interpretată greșit sau este dusă la un extrem pe care nici ea nu l-ar suporta dacă l-ar ști sau dacă ar simți că există păreri despre ea.

De cele mai multe ori este bine să vezi și partea cealaltă a paharului, să nu trăiești într-un glob imaginar în care-ți imaginezi că doar impresiile tale sunt cele care contează și care creionează desăvârșit.

Totul este relativ, iar relativitatea asta a lumii în care trăim ne lasă posibilitatea să ne vedem de suflet. Nu există ceva bătut în cuie, nu există învinși și nici învingători, nu există adevăruri care să fie absolute și să nu poată fi, mai devreme sau mai târziu, interpretate. Și uite așa, cum totul e relativ, nu ne rămâne decât să iubim, să trăim și să încercăm să fim cea mai bună variantă a noastră!