Deseori oamenii văd doar partea frumoasă și ușoară a profesiei de artist. Totul pare coborât din povești, pare poleit, pare desprins dintr-o lume în care nu e nimic trist. Nu vreau să fiu eu cel care dărâmă acest mit, dar realitatea nu-i deloc asta. Da, profesia aceasta, care-i mai mult o vocație, pentru cei care o fac cu simț de răspundere și devotament, este frumoasă, dar vine la pachet cu un bagaj întreg de renunțări, vine cu tumult, cu zbucium, greutăți, neliniști, responsabilitate și cel mai important, cu permanentă teamă de a nu dezamăgi.

Nu intru în subiecte financiare sau în istorii legate de multele piedici care apar. Tot ce vreau eu să vă spun este că în spatele strălucirii, de multe ori, se ascund suflete triste, care au nevoie de foarte puțin pentru a fi pe deplin fericite, dar care robotesc o viață la frumusețea menirii lor.

Cum sunt eu în spatele strălucirii? Istoria mea e simplă și cu riscul de a dezamăgi multă lume, am să vi-o mărturisesc. Nu sunt deloc exuberant și nici nu am vanități. Îmi trăiesc timpul de calitate făcând mereu ceva. Nu concep lumea, nu mă concep pe mine în legătură cu noțiunea de plictiseală. Inovez, fac artă, scriu, cânt, compun, joc, prezint, mă joc, iubesc, le iau la rând pe toate din nou și tot așa. Sunt omul pentru care ar fi nevoie de inventat mai mult timp ca să-și poată pune toate ideile în practică. Dar nu e o trudă majoră asta.

E doar plăcerea de a dărui. Adică menirea mea. Sunt un om banal în rest, cu problemele aferente, cu prieteni dragi, de care mă bucur cu tot sufletul. Mi-e teamă de momentul în care oamenii pe care-i iubesc mult în viața mea se vor duce rând pe rând. Ascult, învăț, nu mă dau mare, am cei șapte ani de acasă, urăsc mitocănia și proasta creștere și iubesc să fiu în mijlocul publicului meu.

Mă îmbrac normal în afara scenei, stau în pijamale în casă, merg la piață, nu-mi plac fructele de mare și nici bulionul în mâncare, sunt temător, am lumină pe chip și un imens drag de țara mea. Iubesc să iubesc! Iubesc ce văd, ce simt, ce știu și de multe ori sunt circumspect la ce nu știu. Răspund provocărilor profesionale în limita bunului simț al acestora. Am clădit cu sânge fiecare părticică din cariera mea și parcă n-aș da cu piciorul pentru absolut orice sau chiar pentru o brumă de bani. Am multe temeri, dar sunt sigur că le pot învinge cu voință.

Sunt perfecționist și asta nu cred că e o calitate, pentru că mă enervez de multe ori, trec pe pastile, fac tensiune și mi se suie sângele în cap dacă cei alături de care lucrez nu-s pe aceeași lungime de undă cu mine. Mă aprind repede și-mi trece la fel de repede. Sunt impulsiv și strălucirea pe care mulți o vedeți la mine vine mai degrabă din starea mea de spirit. Sunt cu glumele la mine, când vreau, sunt spontan, sunt serios și cred că lumea are nevoie, ca să se facă bine, de mai multă artă.

În timpul liber, îmi trăiesc viața. Așa cum știu eu mai bine, cum vreau, departe de ochii curioșilor. Am și multe defecte, dar astea vin într-un capitol următor, pentru că totuși, îmi fac singur autoportretul și n-are rost să-mi stric eu firma cu una cu două. Lăsând gluma la o parte, sunt un om simplu, nu sunt star, n-am veleități de vedetă și nu mă comport ca atare. Fie că sunt în cele mai înalte medii, fie că sunt la sat, cu o bătrână pe banca din fața casei, sunt tot eu, un iubitor de oameni gata să-și pună întotdeauna sufletul pe tavă. În spatele strălucirii mele, există sinceritate și libertate. Și astea două mă fac artist!