Cred cu ardoare că în viață, dacă primești ceva, e musai să întorci asta! Nu ca pe-o obligație, ci ca pe-o mulțumire a fiecărui moment în care ai avut parte de bine și în care drumul tău a luat-o pe aleea potrivită, fiind îndrumat corect și coerent. Cred că anumite prietenii nu se uită niciodată și trec dincolo de timp, îmbogățindu-ne sufletul! De asta n-avem nevoie de mult în parcursul nostru ca să fim fericiți! De asta eu nu fac lucruri cu scop demonstrativ. Ci doar pentru că le simt și pentru că așa consider eu că e omenește și natural să aduc mulțumiri celor care mi-au pus pe chip lumină și mi-au făcut inima să tresalte de frumos de multe ori.
Zilele acestea am făcut un gest firesc, din punctul meu de vedere, pentru memoria celui care mi-a fost mentor, prieten, colaborator, inspirație, marele poet și scriitor Nicolae Dabija, din Basarabia, personalitatea marcantă a culturii române, pe care l-am pierdut mult prea timpuriu, prea repede, prea curând, prea dureros...
Astfel, am finanțat realizarea bustului poetului de către sculptorul Petrică Buhnici, din Brașov. Bustul a ajuns la Chișinău, a fost dezvelit în prezența a mari personalități culturale ale Basarabiei, precum academicianul Mihai Cimpoi sau compozitorul Eugen Doga, prieteni ai lui Nicolae Dabija, la Centrul Internațional „Mihai Eminescu“ din Chișinău și ulterior a fost instalat în holul de la redacția ziarului „Literatura și Arta“, pe care bunul Nicolae l-a condus cu tot sufletul mulți ani.
Am considerat asta o datorie morală a prieteniei noastre și o formă de a mulțumi pentru fiecare moment în care vorbele sale m-au făcut mai bogat, mai înțelept, mai plin de românism și de dragoste pentru țară, pentru poezie, pentru oameni.
Eu îl port pe Nicolae Dabija în suflet, neîncetat, prin amintirile cu el și prin versurile sale, dar îl port și în lume, prin cuvintele de aur ale celor cinci cântece pe care le-am scris pe poemele lui. Mi-e dor de el și cred că viața a fost dură, tristă și nedreaptă când ni l-a răpit, mult prea repede, pe cel care mai avea atâtea de spus și care trebuie citit ca pe-o dogmatică a frumosului, versurile sale fiind de o profunzime spectaculoasă!
Inițiativa mea este una care n-are nevoie de laude. Nu-mi doresc asta, la fel cum nu-mi doresc nici să primesc mulțumiri. Am considerat că e necesar să aduc și acest gen de omagiu, știind că imaginea lui Nicolae va trona și în această formă în locul din care au plecat spre lume bucăți ale genialității sale.
Nu zic vorbe mari despre Nicolae Dabija, credeți-mă! Pentru cine nu l-a cunoscut, poate părea ciudat, dar acest om, despre care îmi place să vorbesc mereu la prezent, a fost o rugăciune, o icoană a simplității, care respira poezie, omenie, genialitate, prin fiecare acțiune. Opera sa merge mai departe, la fel ca și munca asiduă de la ziar, prin minunata Doina Dabija și prin familia sa, cei care izbutesc să țină vie flacăra spiritului său!
Făceam zilele trecute un soi de analiză interioară și mi-am dat seama că sufletul meu poartă și amprenta întâlnirii cu Nicolae Dabija. Ce am învățat de la el, dincolo de faptul că am fost onorat să-i fiu prin preajmă și el să mă aprecieze? Am învățat să-mi spun cu voce tare dragul de oameni, atunci când îl simt, fără rezerve, cu cele mai alese cuvinte. Am învățat răbdarea, cumpătarea, ieșirea din situații limită. Am învățat respectul, am învățat să spun și să simt cuvântul până în măduva înțelesului său. Am descoperit ce înseamnă să fii mai profund și am realizat că modestia este apanajul inteligenței mărețe, dacă e în dozele potrivite.
Nu voi înceta să-l iubesc pe Nicolae Dabija și să-i mulțumesc. Bustul pe care am gândit să îl donez este un mic gest din imensa mea prețuire și din lupta de a aduce opera sa cât mai aproape de oameni, prin cântec, prin cuvânt și prin fiecare acțiune întreprinsă. Am în plan noi melodii pe versurile sale și cred cu toată ființa mea că fiecare român ar trebui să citească măcar o poezie de-a sa, ca să nu mai vorbim despre romanele sale formidabile sau de articolele jurnalistice pline de substanță.
Eu sunt prea mic pentru imensitatea sa artistică, dar sunt în cale afară de fericit că viața mea a avut parte de această întâlnire! DRAGUL MEU NICOLAE DABIJA, „DORU-MI-I DE DUMNEAVOASTRĂ CA UNUI ZID DE O FEREASTRĂ“!