Cred în prietenia dezinteresată, cred în oamenii care nu-și construiesc relații doar ca să dea bine. Cred că fiecare avem de învățat de la cel de lângă noi. O să vă „vorbesc“, în scris, așa cum am mai făcut-o acum ceva vreme, despre prietenie așa cum o văd eu, prin prisma legăturilor pe care eu le-am trăit, le trăiesc și le-am construit în ani.
Din start vă spun că nu am foarte mulți prieteni adevărați, asta nu pentru că nu aș vrea neapărat, ci pentru că astfel de relații reale se sedimentează în timp. Prietenia este o piatră de încercare, pentru că testează la maximum limitele fiecăruia și pentru că ea nu înseamnă doar petreceri, discuții și întâlniri la bine, înseamnă sprijin, sacrificiu, renunțări, ajutor la greu și puterea de a vedea în celălalt o prelungire a ta, cu părți bune și părți mai puțin pozitive uneori.
Prietenii nu se caută de dimineața până seara. Anumite stări, bucurii și tristeți se simt și cred că testul cel mai bun este atunci când suni la orice oră pe cineva și nu deranjezi, când poți primi și oferi fără să ai vreun gând ulterior, fără să te întrebi de ce, dacă merită „efortul“ sau dacă vreodată vei primi mulțumire pentru gestul săvârșit.
Prietenia este o senzație, o legătură pe care o stabilești fără să vrei. Probabil este aceeași lungime de undă între persoane. Asta nu înseamnă că este totul roz. Sigur că există și certuri, și contradicții, dar tocmai în asta stă esența, în a vedea și partea de adevăr a celuilalt, care e sinceră. Nu e cea mai confortabilă, dar cei care se iubesc concret spun lucrurilor pe nume, fără menajamente, pentru că doar așa poate exista evoluție și doar așa ajungem să înțelegem că oamenii sunt legați unul de altul prin sinceritate.
Prietenia face mult bine sufletului. Uneori ai nevoie să te descarci. Nu neapărat să povestești cu lux de amănunte, dar să ceri un sfat, o povață și o altă viziune asupra unui lucru sau a unei situații care aparent nu are cale de izbândă. Un prieten nu cere nimic, nu are nevoie de schimburi și nu caută partea favorabilă dintr-o situație. Spuneam că eu nu am mulți prieteni devotați. Sunt puțini, buni și mă bazez pe ei la orice pas, chiar dacă nu vorbim zilnic și uneori nu ne vedem perioade lungi de timp.
Am învățat în ani că prietenia este cea mai frumoasă parte a vieții și că prin ea poți deveni mai special, te poți înălța, pentru că un om care pretinde că ți-e aproape și poate primi statutul de „prieten” nu va vrea niciodată, așa cum poate vrea un dușman, să te îngroape, să scoată răul la iveală. Nu vă lăsați înșelați de cei care caută foloase proprii din prietenii. Nu duce nicăieri o astfel de relație și este un consum mult prea mare și puternic de energie.
Prietenia este felul prin care evoluăm de la statutul de primate și ajungem să stabilim relații pentru mai departe. Nu este ușor de întreținut și nici de ținut în frâu, pentru că este nevoie de comunicare și de un soi de înțelegere pe care nu mulți sunt dispuși să le ofere.
Oamenii sunt prea pe fugă și nu mai au răbdarea de a construi durabil ceva. Totul e acum și aici și fiecare își vede interesul în legăturile cu cei din jur. Prietenii trec de asta și își sădesc mereu, puțin, o parte din sufletul lor în sufletul celuilalt.
Nu știu cât e metaforă și cât nu, dar prietenia este o trecere demnă prin viață, o amprentă lăsată în alții, o bucurie continuă și un sentiment adevărat, pur, pe care vi-l doresc tuturor! Iubiți-vă prietenii, orice ar fi, căci astfel vă iubiți pe voi!