Pornim de fiecare dată la drum cu speranțe maxime! Avem o mulțime de visuri, de planuri, dar parcă nu facem suficient ca să le ducem la bună îndeplinire. Vrem să vină providența în viața noastră, dar nu mișcăm, de multe ori, nici măcar un deget. Cele bune se adună la cei care depun efort, care muncesc și care vor, cu tot dinadinsul, să-și ducă la bun sfârșit anumite țeluri, mai mari sau mai mici.
Îmi doresc ca acest 2023 să nu mai aducă, fără noimă, cu sine, instabilitate emoțională, probleme în lume și niciun fel de nesiguranță. Îmi doresc ca noul an, cel în care am pășit, să fie doldora de frumusețe a sufletului, de realizări și de planuri îndeplinite. Eu unul vreau să fac multe concerte, am piese noi în plan, colaborări mai multe, sezoane noi ale emisiunii de la TVR 2 și, desigur, o stare pe care să o insuflu și celor care mă iubesc și-mi apreciază activitatea.
Eu sunt un perfecționist și sufăr, la propriu, pentru fiecare lucru care nu iese 100% așa cum îmi propun. Sigur că îmi reproșez multe, nu sunt atât de indulgent cu mine. Poate că uneori duc la extrem totul și exagerez, dar cred eu că asta este cheia evoluției.
Mulți ne laudă, dar puțini sunt cei care ne spun cu adevărat cum ne situăm. Mereu îmi reproșez minusurile, greșelile, vorbele pe care le-am spus în plus sau nu le-am spus, gândurile. Oricât ai pregăti un show, există elemente neprevăzute și există emoții și atunci apar și greșelile, mai ales dacă faci asta, așa cum spuneai și tu și așa cum fac eu, cu tot sufletul, cu toată implicarea! În fiecare reprezentație, mai ales în cele grandioase, îmi pun sufletul pe palme și-l las în mâna publicului!
De fiecare dată o luăm de la capăt. Ni se pare că vrem să fim mai buni, mai frumoși, cu mai multe speranțe și parcă altfel, într-o lume care-i oricum altfel din toate punctele de vedere.
Nu ştiu eu cât se înfăptuieşte din dorinţele astea ale noastre, dar acum, în startul anului 2023, se cuvine să ne setăm ţeluri înalte. Nu ca pe nişte puncte de bifat şi greu de înfăptuit, ci doar ca pe nişte fireşti treceri ale sufletului nostru, care are nevoie de un fir de care să se agaţe.
Nu ştiu nici ce şi nici cum vor fi lucrurile anul acesta, dar îmi doresc foarte tare ca oamenii să aibă mai multă încredere unii în alții. Cred că aceasta este una dintre hibele lumii în care trăim, aceea că nimeni nu mai acordă gir, clemență sau prezumția de nevinovăție nimănui. Toți se grăbesc cu verdictele și uită să aștepte sau să-l asculte pe cel de lângă ei.
Cred totuși că începutul acesta este același, la fel ca și celelalte. Ne batem cu pumnul în piept, ne facem urări mărețe, ne simțim stăpâni peste o viață care nu ne aparține în totalitate și apoi, cu fruntea plecată, ne lăsăm la vatră, încercând să lovim în cei de lângă noi sau să ne arătăm adevărata față! Eu încep anul cu optimism și mie-mi plac tare începuturile. Cred că ele sunt un prilej reconfortant de a te reseta.
Ce-mi doresc de la 2023? Sincer, nu foarte multe. Niciodată nu am avut multe dorințe mărețe sau materiale și nici nu am făcut mare caz cu ceea ce are nevoie sufletul meu. Vreau din suflet ca anul acesta să pot reveni pe scenă, în fața voastră, să vă cânt, să joc, să pot să-mi pun în aplicare idei speciale. Vreau să am discernământ în a face alegerile corecte.
Vreau răbdare și calm, și puterea de a vedea și dincolo de instincte și de decizii luate la nervi. Îmi imaginez, cu optimism, că vom trece de orice greutăți!
Îmi doresc din suflet să am inspirație să vă ofer alte și alte daruri muzicale! Voi continua cele două proiecte de suflet, care-mi dau forță și pe care încerc să le fac cât mai bine.
Poate nu-mi iese întotdeauna, dar în acest an 2023 mă voi strădui să fiu mai bun.