Cred că toți oamenii sunt prea pe fugă, prea impulsivi, prea nerăbdători. Nimeni nu mai are capacitatea să analizeze, să discearnă, să vadă dincolo de primul impuls și să ia apoi deciziile corecte.
Înțeleg că trăim în nesiguranță, dar chiar și așa este bine uneori să privim mai atent, să ne luăm câteva secunde să analizăm și mai apoi să încercăm să venim la pachet cu vorbele bune. Mereu am spus că atunci când ai cuvintele potrivite, poți salva situații, poți face bine, poți fi sincer cu partea cea plină a paharului. Scandalurile, conflictele, impulsurile nestăpânite nu ajută nimănui și pot degenera apoi.
Cred că fiecare dintre noi are puterea de a vedea dincolo de o situație, de a cântări și de a pune mai apoi pe tapet varianta optimistă a situației. Lipsa răbdării, în timp, te poate transforma într-un om singur, perceput greșit de ceilalți, incapabil de a oferi ceea ce sufletul tău simte. Orice problemă, credeți-mă, poate fi rezolvată cu tact și înțelepciune.
Eu unul mi-am educat asta în timp. Sigur că mai am mult de lucru. Și eu mă aprind repede, dar ajung apoi, după scurtă vreme, să mă calmez și să abordez o altă atitudine, cumpătată, pentru că știu sigur că nu voi rezolva nimic cu nervii.
Goana nebună după... nu știm exact ce... ne face, din oameni, primate, iar asta nu are decât efecte negative pe termen lung, pentru că nu mai știm să cultivăm relații bazate pe sinceritate între noi, nu ne mai pasă de problemele celuilalt și ajungem să judecăm sau chiar să ne dușmănim din lucruri total nesemnificative.
Eu sunt omul care așteaptă mereu explicații, care are nevoie de argumente înainte de a decide ceva, care se sfătuiește cu ceilalți. Nu e nimic rău în a te sfătui, în a asculta păreri, chiar dacă nu-s neapărat pe placul tău.
Cei care ne iubesc cu adevărat au forța de a ne spune când greșim. Asta nu e capăt de lume! Ba dimpotrivă, orice șut de genul acesta ne încurajează, ne determină, dacă avem minte și știm cum să potrivim totul, să devenim mai performanți, ne ajută să nu mai repetăm erorile și să vedem situațiile și din altă perspectivă.
Pe mine viața m-a învățat că nu întotdeauna e alb sau negru. Sunt multe variante în care e gri și atunci e nevoie de mai multe unghiuri, de mai multe opinii, pentru a ne da seama cu exactitate care este cea mai potrivită bucată pe care trebuie să o alegem.
Dar mă doare foarte tare să văd răutatea celor din jur, să văd lipsa lor de empatie, de bun simț și educație, să văd că se aruncă cu rapiditate în a judeca fără a pune întrebări, fără a vedea și cealaltă opinie și fără a se pune în pielea celuilalt.
Nimănui nu îi place să fie pus la „colțul rușinii“, fără sens. Și atunci, pentru a nu se întâmpla astfel de lucruri, e bine să gândim de două ori înainte de a ne ambala în conflicte, înainte de a spune ce gândim, pe moment, fără să discernem.
Sigur că sunt simple sfaturi, sunt doar constatările unui om care nu trece prin existență de nebun, fără să-și dea seama că nu e perfect. Da, da, nu suntem perfecți, dar suntem perfectibili și dacă ne dorim asta, cu ajutor, putem fi altfel și putem face ca și lumea din jurul nostru să fie așa!
Rețete nu am, nu știu cum e neapărat mai corect, dar știu sigur că vorba bună, în cazul meu, a adus multă fericire, a adus longevitate, m-a salvat din posibile scandaluri, din conflicte fără sens. Am învățat să mă stăpânesc și să-mi las deoparte orice dorință de a dovedi ceva, cuiva. Viața nu e așa cum ne-o imaginăm. Și nici noi, de multe ori. Dar suntem perfectibili!