Se apropie luna iubirii și parcă de multe ori ne întrebăm ce înseamnă ea, care-i definiția corectă și mai ales, ce ne face sufletul să vibreze cu adevărat?
Iubirea nu e doar o emoție. Dincolo de simțire, ea se conștientizează cu mintea, se pune în balanța rațiunii și oricât am vrea să recunoaștem că nu este așa, este supusă unor reguli.
Oamenii se întreabă de multe ori care sunt mecanismele care declanșează iubirea. Dincolo de „îndrăgosteală“, noi suntem „iubire la pachet“. Ne naștem din iubire, devenim iubire pe parcurs, creștem și suntem educați cu ea și avem parte de atașament în fiecare secundă a vieții noastre, din copilărie până la maturitate sau bătrânețe.
Iubirea adevărată nu este cea care are legătură cu inimioare, texte siropoase sau ode fără sens. Iubirea reală este cea dovedită prin fapte, prin acțiuni concrete, prin respect, implicare, anduranță și - de ce nu? - prin fiecare acțiune pe care o întreprindem.
Și mai e ceva important: ca să-i iubim pe cei din jur, este esențial în primă fază să ne iubim pe noi, să prețuim propria persoană, să avem stimă de sine, să ne încredem în propriile puteri și în capacitatea de a dărui lumii această mare iubire pe care o cuprinde sufletul nostru.
Eu cred că iubirea înseamnă să fii altruist, să oferi o parte din cine ești celui de lângă tine, să investești, ca într-un depozit, o parte din sufletul tău, în multele suflete ale celorlalți și să nu aștepți niciodată nimic. Până la urmă, primim doar ceea ce ne dorim, iar dacă avem așteptări, înseamnă că nu suntem suficienți de sinceri.
Iubirea nu așteaptă să primească un pachet de sentimente înapoi. Dacă o simți, ea vine ca o necesitate, ca o bucurie, ca o împlinire și atunci nu are nevoie nici de confirmări neapărate și nici măcar de împărtășirea ei.
Mie îmi place să cânt iubirea. Sigur că am și melodii mai simple, despre iubirea banală, dar am și piese cu texte profunde, care descriu ceea ce se poate simți dincolo de cuvinte. Și asta pentru că realitatea nu poate fi descrisă nici în vorbe, nici în sunete, ci doar în rațiuni ale unui suflet care de multe ori nu prea mai are rațiune.
Știu că poate părea ciudat, abstract, hilar chiar, acest punct de vedere al meu, dar dacă îți planifici să iubești ceea ce te înconjoară, nu te poate răni nimic. Dacă vrei să ai încredere, aceasta fiind tot o formă de iubire, o vei face, cu riscul trist al dezamăgirii.
Ce este mai supărător este faptul că oamenii au uitat, au omis, au lăsat la o parte nevoia de a iubi fără interes și caută mereu să spună că iubirea este visare. Nu e doar asta, ea nu are legătură doar cu fluturii din stomac. Iubirea e o prietenă de cursă lungă și este viața în sine, pentru că dacă n-am iubi viața, în tot ansamblul ei, nu am putea merge mai departe și nu am avea motorul pentru a fi apți să trecem peste fiecare provocare.
Iubirea este acel „ceva“ care nu poate fi definit. Poate fi soarele, lumina, mama, tata, fratele, sora, o anumită persoană, un animăluț, iarna, zăpada, muzica, un lucru, un film sau chiar un obicei.
Eu cred că avem iubire la orice pas și e important să o și manifestăm. Este important să ne spunem nouă ce iubim și mai ales, să le spunem asta celor pe care îi iubim, tare și răspicat, cât mai des, pentru că la un moment dat poate fi prea târziu, nu mai avem această ocazie și ajungem să avem păreri de rău că nu am declarat la timpul potrivit ceea ce trebuie, ceea ce simțim.
Așadar, în luna dragostei, eu spun doar că e bine să vă uitați în suflete și să fiți sinceri, să fiți voi înșivă iubire, sub toate formele posibile și imposibile!