Cineva mă întreba recent despre cum am ajuns eu în punctul de azi și dacă aș scrie o carte despre viața mea sau dacă aș face un film. S-ar potrivi, cumva, ca subiect, dar nu am această idee.

În schimb vreau să vă spun că sunt un cumul al tuturor oamenilor care mi-au pășit pragul sufletului, care au zidit în mine o parte din ceea ce erau sau de la care eu, mai cu atenție, am luat tot ce era benefic ca să evoluez.

Nu m-am născut nici învățat, nici bogat, nici vreun geniu nu sunt. Am fost un copil modest de la Turda, cu talent, dar foarte ambițios și doritor de a face performanță.

Ce vreau eu să spun este că viața asta a mea de azi, cea artistică, se datorează unor oameni, unor momente, unor trăiri ale mele. Și poate de asta toți ar trebui să ne uităm atent și să ne dăm seama că suntem suma acelor clipe în care am fost dornici de a învăța, în care am avut inima dornică, suntem întregul celor pe care i-am iubit și apreciat, care ne-au binecuvântat cu prietenia lor și care au lăsat urme adânci în dezvoltarea noastră, de la profesori, învățători, până la prieteni, personalități, simpli oameni de pe stradă.

Lecții putem primi zilnic, la orice oră, și de la omul de serviciu și de la profesorul universitar, și de la un mare cărturar, dar și de la bătrânica modestă care vinde zarzavaturi la piață.

Nimeni nu a devenit OM din senin. Sunt multe eforturi adunate la un loc, sunt nopți și zile, sunt „furturi” de idei, de stări, de lecții și gânduri și poate de asta e și frumoasă viața, pentru că la orice pas ne este dat să trăim o nouă lecție, să avem noi experiențe și să cunoaștem oameni de la care putem extrage mai multă înțelepciune.

Vă spun pe scurt despre mine. Eu am știut mereu cum să ascult, cum să cer și să întreb. Am știut mereu că fiecare întâlnire din viața mea a fost o binecuvântare, de la Grigore Vieru, care mi-a sădit dragul de poezie și atenția la cuvânt și limba română, până la lecțiile despre măsură din partea dragei mele Draga Olteanu Matei.

Și azi chiar, acord oamenilor șanse și îi las să mă surprindă, pentru că mai am mult de învățat din curajul unora, din puterea lor de a muta munții, din răbdarea altora, din felul de a fi și din dorința de a nu se lăsa bătuți niciodată.

Cred că acesta a fost un mare avantaj al carierei mele, că am știut cum să fiu mai bun și mi-am dat seama la timp că modestia nu vădește mediocritatea neapărat, ci este un principiu prin care mă pot înălța, prin cunoaștere.

Eu sunt un întreg al fiecărui moment trecut prin mine, bun sau rău. Am învățat din orice și n-am pus în dos vorbele care m-au durut. Am ascultat cu aceeași demnitate și criticile, cum o fac și acum, și mi-am asumat fiecare greșeală, fiecare moment mai puțin fericit. Știu că nu sunt perfect, nici nu vreau, în schimb mă pot perfecționa pe zi ce trece, iar ca să fac asta trebuie să am încredere în cei care-mi vor binele și care-mi spun sincer ce și cum.

Chiar și de la cei care mă invidiază am ceva de învățat mereu și le întorc, cu mândrie, și celălalt obraz, pentru că, vorba lui Minulescu, ei mă urăsc că nu-s ca ei, eu îi iubesc că nu-s ca mine.

Astfel, tot ce vreau să zic e faptul că trebuie să recunoaștem și să îi acceptăm pe toți cei care ne vor binele. Trebuie să știm să „furăm“ de la cei mai înțelepți sau mai buni decât noi și să nu fim autosuficienți, considerându-ne noi, fără sens, buricul pământului, pentru că-i fals!

Viața noastră este compusă din OAMENI, așa având privilegiul să devenim și noi mai OAMENI!