Multă lume crede că mă îmbogățesc după turneele naționale și concertele mele de anvergură de la Sala Palatului. Ori și mai rău, mulți cred că sunt vreun multimilionar care nu mai știe ce să facă cu banii. Nu zic că mi-ar sta rău în această postură, dar nu am ajuns la acel nivel și sincer, nici nu cred că voi ajunge vreodată cu profesia mea.

Sigur că nu sunt nici un om sărac, pentru că sunt strângător, pentru că am muncit mult, cu sudoare și cu sânge, pentru tot ce sunt și ce am. Și am investit la fel de mult ca să pot ajunge aici.

Dar ce vreau eu să zic este că oamenii nu văd dincolo de carcasă și nu prea știu ce înseamnă să fii un artist independent în România comparativ cu unul care are în spate case de producții, trusturi și alte companii puternice.

În cazul meu, un artist independent, lucrurile devin mai complicate pe parcurs. Eu investesc permanent în tot ce fac, în fiecare proiect de-al meu. Îmi plătesc taxele, TVA-urile, angajații, fiecare proiect mai mic sau mai mare.

La un concert imens la Sala Palatului, spre exemplu, dincolo de cheltuielile legate de producție, care se acoperă din costul biletelor și care sunt colosale, îmi susțin singur costurile legate de filmarea concertelor, care devin proprietatea mea, costurile legate de efecte speciale, de surprize, de dansatori, de procesarea sunetului, de ținute și de alte detalii care se văd mai puțin, dar care sunt costisitoare și care fac diferența, pe parcurs.

Mulți au impresia că e tare simplu să te sui pe scenă, să iei un microfon și să cânți. Ca să poți răzbate azi înseamnă să reinvestești ce câștigi. Iar pentru noi, cei care ne clădim singuri drumul, prin orice mijloace, nu e ușor și totul vine la pachet cu multe provocări, care de care mai complicate și mai greu de realizat uneori.

Sunt mulți colegi care mă invidiază și care sunt uimiți cum de am eu evenimente, cum de vine lumea la concertele mele în țară. Pentru că mereu am fost în centrul atenției, pentru că am investit în turneele mele, pentru că nu m-am prezentat oricum, pentru că am făcut mereu piese noi, la nivel, care sunt foarte costisitoare, pentru că mi-a păsat, pentru că nu am așteptat doar să vină ceva din cer, am și dat și am încercat permanent să mențin calitatea în absolut tot ce fac.

M-am înconjurat și de oameni potriviți și sunt tare fericit că am o echipă de oameni fideli, unii permanenți, de peste 11-12 ani, alții doar pe anumite proiecte. Mai apoi am încercat ca în fiecare domeniu să fac câte ceva util, fie că e vorba de televiziune, de pictură sau de radio.

Niciodată nu am căutat o justificare. Niciodată nu m-am lamentat și niciodată nu mi s-a părut ceva prea greu. Consider că a fi artist independent, azi, în România, este o mare provocare și așa cum am mai zis, dacă după 31 de ani de carieră, în epoca tehnologiei, oamenii lasă televizor, internet și alte surse și vin la sala de spectacol și plătesc bilet ca să mă vadă, atunci înseamnă că munca mea nu este în van.

Eu sunt un artist de nișă. Muzica mea, deși accesibilă, foarte cantabilă și melodioasă, diversă și pentru mai multe gusturi, genuri, vârste, este una care nu e în trend și nu e comercială, dar uite că mă mențin și reușesc, de atâția ani, să fiu pe buzele publicului, să fiu un artist cerut, căutat, în preferințe, chiar dacă nu mă dă nimeni pe radiourile comerciale și nici măcar la cel public.

Eu sunt artistul independent care-și vede de treaba lui și care încearcă să facă performanță în fiecare secundă în care iese din casă și vă mulțumesc vouă, publicului meu, pentru această binecuvântare de a mă iubi necondiționat!