Ne aflăm în Postul Paștelui și asta înseamnă, cumva, o altă atitudine, o altă conduită și parcă nevoia unei împăcări cu noi. Părerea mea este că nu avem nevoie de o perioadă anume pentru asta, ci permanent trebuie să avem grijă la cum ne comportăm, la ce scoatem pe gură și, mai ales, la felul în care ne construim relațiile cu cei din jurul nostru.
Nu prea sunt eu de acord cu ideea asta cum că ne iertăm acum, ne spunem tot ce avem pe suflet, suntem bine cu noi și cu cei din jur câteva zile și apoi revenim la vechile obiceiuri. Eu cred că postul în sine nu înseamnă nici abținere și nici măcar un motiv de a ne da evlavioși, ci mai degrabă ar trebui să fie o reinventare, o reculegere a cine suntem și unde vrem să mergem. Iar dacă ajungem cu această introspecție la o concluzie, să nu rămână doar la statutul de teorie, ci să o punem și în practică.
Nu sunt un credincios fanatic, dar nici în extrema cealaltă nu sunt. Eu cred în puterea sufletului meu, cred în oameni și mai cred că întotdeauna, pentru orice, există un fel de revers al medaliei, care te întoarce pe toate părțile și care-ți dă cea mai bună lecție de care ai nevoie.
Spuneam că e nevoie de reconfigurarea sufletului? Păi asta, dragii mei, ar trebui să fie permanent. Nu-i suport pe cei de fațadă, pe cei care în față sunt cu aură divină, iar în spate au alte comportamente. Nu poți iubi aproapele, dacă-l invidiezi. Nu poți fi mai bun, dacă îți dorești răul altuia și nu poți pretinde că ești un bun creștin dacă nu ai bun simț, dacă judeci și dacă pui, după mintea ta în colțuri, verdicte pe absolut orice.
Eu am învățat în timp că este bine să mă abțin în a pune ștampile despre oameni. Firește că toți avem păreri și convingeri, dar nu e neapărat nevoie, cu toată libertatea de exprimare, să le spunem în gura mare, pentru că adevărul meu nu va fi, de multe ori, și adevărul celui de lângă mine și tot așa! Asta din multe motive, de la educație la bună seamă, de la evoluție la puterea aceea măreață de a recunoaște uneori că ești depășit de lume și de situații sau că, pur și simplu, chiar nu le știi pe toate!
Eu consider că perioada pascală trebuie să fie normală, trebuie să fie prilej de liniște și alinare. Poate fi chiar și imboldul pentru o schimbare, dar una care să țină pe termen lung.
Și mai e ceva - dacă tot ne cerem iertare, măcar să și respectăm apoi ceea ce am cerut sau am oferit! Nu-mi plac fățărniciile și nu-mi place ideea de a nu respecta cuvântul dat. Cred că aceste valori sunt mult mai de preț decât un regim alimentar fără carne și alte alimente de origine animală.
Cred că postul ar trebui să fie o lumină în sufletul nostru, una în care să vedem că avem nevoie de multe, că avem nevoie de artă, de forță, de evoluție! Pentru mine, oricum această perioadă înseamnă nostalgie, pentru că zilele acestea, acum 14 ani, l-am pierdut, fără drept de apel, crunt și subit, pe tatăl meu, cel care mi-a fost model, ajutor, mentor și prieten...
După mine, zic că ar fi frumos să fim relaxați, mai puțin încrâncenați și să vedem viața și fiecare element al ei ca pe o binecuvântare, nu ca pe un surghiun, ca pe o șansă dată de divinitate în a lăsa ceva notabil în urma noastră, ceva care să dăinuie, atenție, nu care să se piardă după alți ani! Și încercați să iubiți mai mult aproapele, să-l înțelegeți, pentru că astfel arătați că vă iubiți și vă respectați pe voi înșivă!