Paștele ne aduce lumină, generic vorbind, la mod metaforic. Cred eu că această sărbătoare este mult mai mult decât sens mistic, este un fel anume de a trăi emoția, este bucuria unor clipe tainice, este căldură, poveste și imagini. Pentru mine, cel puțin, așa este. Îmi aduc aminte din copilărie cum mergeam la biserică, în seara de Înviere și era forfotă. Se aduna lumea, toți se chinuiau cu pahare de plastic sau cu hârtie să-și facă suport la lumânare. Vremea ținea parcă întotdeauna cu noi și liniștea aceea așezată avea un farmec anume, de la mic la mare. Se înconjura biserica, fiecare striga și se fericea văzându-și prietenii și vecinii și cu toții intonam cel mai frumos cântec pe care îl știu eu - HRISTOS A ÎNVIAT! Așa arată Paștele pentru mine și vreau să cred că și azi, prin unele locuri în care nu se merge cu mașina la slujbă, se mai păstrează această imagine idilică, care depășește ideea de tradiție și se poate asimila cu un obicei al frumuseții sufletești.
Lumina nu e neapărat o flacără, nu e neapărat vindecare, lumina este ca un semnal de alarmă, un motiv în plus de a vedea dincolo de concret și a ne face pe noi, pentru tot timpul, mai buni și mai demni. Stau și mă gândesc, forțând nota și mergând mai departe cu imaginația, cu un spirit nevinovat, fără a lua ceva în derâdere, ce-ar zice Hristos dacă ar învia azi? Ar mai avea el, din dragoste necondiționată, toate motivele din lume ca să ne salveze? Oare cum s-ar simți când ar vedea răutatea la triplu, când ar vedea batjocura, când ar vedea lipsa de iubire și de empatie dintre oameni, când ar vedea invidia, dușmănia, autosuficiența și câte și mai câte sunt? Ar fi el la fel de îngăduitor și s-ar jertfi pentru cei care sigur nu se vor schimba și care și acum, la fel ca atunci, la prima ocazie sunt fericiți să te înjunghie pe la spate, fără resentimente și fără mustrări de conștiință?
Eu consider că înainte de a ne declara mari creștini, evlavioși, plini de credință și în cale afară de smeriți, ținând posturi și așteptând lumini din neant, ar fi bine să ne evaluăm puțin și să ne dăm cu capul de pereți și eventual să schimbăm ceva la noi, la atitudine, la bun simț, la măsură, la conduită, la altruism. Să nu mai fim dușmănoși și veninoși și să ne prețuim mai mult între noi! Vreau să cred că nu am luat-o cu toții razna și mai suntem și specimene care mai au demnitate, integritate, cuvânt, bucurie a sufletului și acel strop de nebunie în a te încrede orbește în cei pe care-i iubești.
De asemenea, nu e cazul să facem excese de Paște. Eu unul am fost mereu cumpătat și nu mă dau în vânt după mari pregătiri de sărbători. Important, pentru sufletul meu, este să mă știu bine și la fel și pe cei din jur. Viața ne dă în fiecare zi o palmă, ne lasă laţi și ne îmbie apoi din nou la trăit. Așa-i iureșul ei și parcă așa ne-am obișnuit și noi să o trăim, neștiind de cele mai multe ori, că există și alternative. Și cea mai bună ocazie de a experimenta una este acum, la Paște, când liniștea ar trebui să fie cuvântul de bază.
Ce fac eu de Paște? Petrec în liniște, cu familia mea, cu prieteni, în simplitatea căminului, dorindu-mi o lume cu oameni mai buni. Cer oare prea mult? Dincolo de asta, ofer publicului meu un spectacol de folclor autentic la televizor, proiectul „Drag de România noastră!“, alături de Orchestra Fraților Advahov, care se vede la TVR 2, de la ora 14:40, în prima zi de Paşte, dar și la TVR Moldova. Dincolo de asta vă doresc tuturor un singur lucru - rațiune, cumpătare, puterea de a vedea dincolo de cele văzute și de a trăi sărbătoarea cu sufletul deschis. HRISTOS A ÎNVIAT!