Uneori vrem mai mult decât putem duce. Vrem să adulmecăm toată puterea lumii în noi, fără a conștientiza că există și niște limite de care trebuie să ținem cont.

Nu mă refer la visuri, la dorințe și la realizări. Mă refer doar la putințe. Oamenii uită deseori să vadă că măreția și frumusețea unor reușite la care tind, se obțin doar prin muncă și sacrificiu suprem, prin eforturi, nopți nedormite și prin asumarea unor riscuri pe doar câțiva, cei aleși, le cunosc și le duc simplu cu ei, ca și cum ar fi normalități la care nu se raportează neapărat.

E bine să ne cunoaștem limitele și să le acceptăm. E bine să fim raționali și să ne dăm seama atunci când nu știm ceva. Pentru că, aveți încredere în mine, sunt multe lucruri pe care nu le știm, chiar dacă datul cu părerea este sport național în spațiul românesc.

Toți au impresia că se pricep la muzică, la haine, la conduită și uită din nou să privească în propria ogradă și să vadă limitarea. Dacă înțelegi că mai ai multe trepte de parcurs, dacă realizezi că sunt domenii la care nu ai nici un aport și despre care nu ai habar, e bine să stai în băncuța ta și să-i lași pe alții să facă ce știu.

Eu nu am această vanitate. Nu-mi dau cu părerea despre ce nu cunosc, nu stăpânesc și evit foarte tare să vorbesc și despre oameni, să-i judec, cu subiect și predicat, pentru că nu le cunosc sufletul, nu știu ce îi mână în anumite acțiuni și nici nu e treaba mea să fac asta.

Cu mult prea mare ușurință se aruncă anumite vorbe în eter, se pun etichete, se bagă în aceeași „oală“ fapte, oameni, acțiuni, fără a se analiza și, ce-i mai important, fără a vedea ce și cum ești tu, ce și cum faci și cunoști. Asta înainte de a vorbi!

Dacă ai cu adevărat o atitudine de invidiat, dacă ai habar despre lucruri, fapte și persoane și peste toate, mai ai și argumente logice, atunci da, poți emite păreri!

Eu nu prea obișnuiesc să fac asta. De obicei, în orice apariție publică am, inclusiv în editorialele mele sau în emisiunea „Drag de România mea!“, de la TVR 2, vorbesc la modul general și nu neapărat pentru că aș fi perfect, dar, cu subiectivism, analizez niște situații, comportamente, lumi, la care ori mă pricep, de care m-am lovit sau pe care le simt și le transmit mai departe celor care văd în mine un om integru, dincolo de artist, cântăreț, moderator sau orice altceva mai fac eu în spațiul public.

Mi se pare periculoasă tare panta asta pe care merge societatea, aceea de a spune oricine orice, fără a fi tras la răspundere, toți mergând pe principiul libertății de exprimare. Dar oare asta se aplică numai în anumite cazuri?

Nu se pot arunca „opinii“ fără fundament. E ca în viață, ca în prietenii, ca în orice facem, n-arunci bomba și apoi dai bir cu fugiții. Ori o dezamorsezi, ori îți asumi apoi și vii cu argumentele care să valideze ce ai spus, care să te țină în picioare. Altfel, totul arată ca un tablou abstract pictat de vreun pictor boem, în care nimeni nu are capacitatea să își asume, să cunoască.

Și revin de unde am plecat - nu toți oamenii sunt făcuți pentru orice. Există și LIMITE! Unele pe care trebuie să le descoperim, să le cunoaștem, să le acceptăm și mai apoi, eventual, să le transformăm în scopuri, în sensul de a încerca, prin orice mijloc benefic, să le depășim.

Nu sunt sfaturi, sunt realități dintr-o lume pe care eu unul nu o mai recunosc și în care nu mă regăsesc foarte tare! Îmi place libertatea, mi-o doresc, mi-o asum, o am, dar nu cu orice preț și cu toată sinceritatea vă zic, nu chiar pentru oricine!