Este foarte important pe lumea aceasta cum alegi să spui anumite lucruri. Vorbele sunt cele care zugrăvesc, dar pot să și dărâme în același timp. Vorbele pot fi cu ușurință interpretate și de asta este esențial să fim într-o permanentă atenție la ce spunem și cum spunem. De multe ori, rănile unor cuvinte pot fi mai dure și mai complexe decât unele fizice.

Cuvintele alină, dau binețe, pot înălța, pot da încredere oamenilor și pot aduce fericire. Dacă nu am fi avut cuvinte pe lume, dacă n-ar fi existat această modalitate de a interacționa și de a comunica, nu am fi fost doar primate, ci am fi rămas și săraci spiritual și nu am fi putut descrie ceea ce simte sufletul.

Mai ales acum, în epoca vitezei și a tehnologiei, cuvintele sunt definitorii și ajung să ne fie carte de vizită înainte de a ne arăta caracterul, înainte de a ne dezvălui în totalitate.

Eu unul am avut de fiecare dată grijă cum spun și ce vorbe să-mi găsesc pentru a înfățișa adevărul meu. Nu l-am trunchiat, dar am ales mereu calea împăciuitoare, am ales în fiecare context vorbele potrivite și am încercat să nu rănesc.

Nu doar pentru că așa e corect, ci pentru că așa e structura mea, așa sunt eu construit de acasă, să folosesc mereu partea frumoasă a paharului, chiar și în ce transmit, chiar și atunci când poate ar fi cazul de a fi mai direct și mai puțin diplomat.

Vorbele potrivite au salvat oamenii de la războaie. Mie mi-au adus liniște, mi-au adus lipsa unor conflicte și m-au salvat de multe ori de la a escalada în situații care nu ar fi avut un rezultat bun.

Dacă știi să comunici, în prezent, poți răsturna munții. Asta pentru că fiecare dintre noi vrem să auzim vorbele care ne plac. Dar nu ca pe o minciună sau o fățărnicie. NU!

Eu am spus oamenilor adevărul mereu, chiar dacă a și durut, dar am ales să o fac într-o formă care să nu jignească, care să îmbrace realitatea în haine mai colorate și mai accesibile, asta pentru că așa vine și schimbare, așa vin și părțile pozitive.

Nu țin să fac o pledoarie pentru nimeni despre cum să vorbească. Fiecare are limbajul propriu, are tehnicile sale, dar cred eu că este bine să ne măsurăm cuvintele, să gândim mai mult de o secundă înainte de a scoate ceva pe gură, să nu ne cenzurăm, dar să respectăm sufletul, emoțiile și bucuriile celorlalți.

Uite, eu am fost criticat de multe ori pentru că ani întregi, la emisiunea „Drag de România mea!“, am ales să spun vorbe laudative și pline de căldură invitaților mei. Nu m-a durut gura, nu am mințit și nici nu am preferat să nu-mi pese. M-am chinuit, alături de echipa mea, să facem prezentări ample, iar asta ne-a adus succesul la fel cum am reușit să evit și conflicte nedorite în spațiul public, dând declarațiile care au arătat cum și cine sunt eu de fapt. Și totul datorită vorbelor.

Cuvintele au miere în ele, iar dacă mai ai habar și de puțină limbă română, dacă pui și niște virgule în scris, dacă faci și niște pauze în vorbire, ele ajung să te definească, să arate fața ta reală, fără a fi nevoie să lupți apoi să dovedești cine ești.

Comunicarea este o artă, este acel ceva care se învață în ani de relații cu oameni, în lectură, în bucuria de a da cuvintelor însemnătatea cuvenită, așa cum dăm tribut fiecărui anotimp să ne inunde viețile și să aducă schimbări în existențele noastre pline de tumult.

Cuvintele sunt poezia sufletului, sunt ochii și mintea noastră și sunt cele care salvează o lume de la haos, de la declin, de la neputințe. Cuvintele alină, vindecă pe deplin și, nu în cele din urmă, aduc nemurire, pentru că ele în sine, sunt NEMURITOARE!