Curajul este greu. Curajul nu are scăpare, nu poate fi păcălit și nici nu are criterii de identificare. Îl ai sau nu îl ai. Este foarte simplu! Într-o lume bazată mult prea mult pe aspect, pe suprafață, curajul a ajuns o redută, un ceva vetust, care nu mai e la modă și care e bagatelizat oarecum.

A avea curaj să spui lucrurilor pe nume, azi, este mai mult o nebunie, decât o formă de îndrăzneală supremă. A avea curaj să te dai cu capul de pragul de sus, să încerci, să vrei, să experimentezi și să muncești, este nesemnificativ în fața celor care cred că a te conforma, conștient sau inconștient, este cea mai bună soluție de supraviețuire.

Curajul este forma omului evoluat. El nu este sinonim cu tupeul. De fapt, a avea puterea de a înfrunta opreliști, oameni, de a sparge bariere, de a te lupta cu morile de vânt uneori, asta înseamnă să ai curaj. Sigur că este mai greu pentru unii, care preferă să stea confortabil în banca lor și să nu îndrăznească.

Apoi curajul este important și atunci când vrei să spui lucrurilor pe nume, când n-ai temeri majore și când argumentele tale și adevărul pe care vrei să-l oferi și altora este de nezdruncinat.

Curajul vine la pachet, desigur, cu asumare și cu o serie întreagă de riscuri uneori, pe care este musai să ți le asumi și care nu sunt întotdeauna cele la care te-ai aștepta, cele cu aspect pozitiv. Dar de aici vine și puterea, din bucuria că ai reușit să te impui cu propriile forțe, arătând celor din jur, fără scop demonstrativ, că ești în stare de multe, chiar și atunci când nimeni nu îți dă șanse sau nu vrea asta.

Pentru mine, curajul este provocare. Spun mereu „DA“ noilor provocări și asta m-a și menținut în breaslă, pe buzele publicului. Am avut curaj de multe ori când mulți mi-au spus „NU“. Am îndrăznit să sper, să lupt, să spun, să-mi asum consecințe și să experimentez în plan artistic.

Am curajul de a face mari concerte, deși sunt multe riscuri, nu e profitabil și mai ales, este foarte greu de muncit și de organizat. Dar nu îmi pasă. Am curajul de a mă pune uneori contra curentului și asta îmi aduce, peste timp, și respectul oamenilor, pentru că nu aleg calea cea mai simplă și nu prefer drumul sigur și plăcut, care de multe ori, cel puțin în cazul meu, ar fi presărat cu multe compromisuri pe care nu sunt dispus și nici nu are rost să le fac!

Am curajul să strig dacă nu-mi place ceva, să-mi văd de propria viață. Am curajul să spun „NU“ atunci când mulți ar spune probabil „DA“ fără să stea pe gânduri și iubesc provocările pe care acest curaj nebun al meu mi le dă.

Și nu s-a născut din senin curajul meu, ci a fost cultivat în ani, muncit, lucrat. Am lucrat cu mine, cu încrederea, cu cine sunt și mai ales ce pot face dacă-mi dau frâu liber atât emoțiilor, cât și puterilor mele de convingere, care pot răsturna și munți, la figurat, uneori.

Sigur că există o anumită frică. Aceasta trebuie învinsă atunci când vrei, cu orice preț, să faci lucruri mari, să te impui, să ai parte de forma ta de adevăr.

Fricile sunt dușmanii cei mai puternici ai oamenilor și ne pun deseori multe piedici, dar nu e cazul să le luăm în seamă. Iar pentru cei care nu pot renunța la ele, există tratamente legate de suflet și de încrederea în sine.

Chiar și așa, curajul înseamnă încredere în cine ești, în ce însemni și în ce poți face. Nu e la îndemâna oricui și eu știu asta foarte bine. Dar mai știu că dacă stai prea mult în banca ta, cuminte, poți pierde.

Așadar, dragii mei, încercați să aveți curaj și să vedeți dincolo de frici. După această barieră vă așteaptă un drum plin de frumos și reușite!