Mi-am lăsat întotdeauna sufletul să viseze. Nu i-am pus bariere, n-am încercat să-i înfrâng pornirile și i-am acordat mereu încrederea necesară.

Se spune că cele mai bune decizii în viață sunt luate cu mintea, punând rațiunea la lucru. Ei bine, la mine, a fost un pic invers. Hotărârile care mi-au schimbat viața au fost cele la care am implicat sufletul și am vrut să fac totul în așa fel încât să nu sufăr și nici să am mai apoi procese de vinovăție majore. Și mi-a fost bine așa.

Oamenii trebuie să viseze. Asta îi face să meargă mai departe, asta îi păzește de rău și de nocivitatea timpurilor complicate pe care le trăim.

A visa nu înseamnă a fi cu mintea împrăștiată, ci mai degrabă o putere nemaivăzută de a mobiliza sufletul și rațiunea într-una, încercând, mereu, să transformi visurile în realitate și să poți să ai determinarea necesară pentru a lupta.

Visurile nu sunt fantasme și nici măcar evadări din cotidian. Ele sunt un colac de salvare, sunt dorința de evoluție și chiar evoluția în sine, asta pentru că dacă n-am visa că devenim mai buni, niciodată, dar absolut niciodată, din senin, nu s-ar întâmpla asta.

Visăm la o lume mai bună, la un trai mai special, la bucurii, la oameni, la realizări, la pasiuni și gânduri, la liniște și la tăceri și, de ce nu, visăm să înfăptuim dorințele ascunse, indiferent dacă ele sunt mai mult sau mai puțin îndrăznețe.

Visăm asumat, cu toată încrederea și parcă visurile acestea ale noastre au în ele ceva din candoarea și nevinovăția celui care vrea să schimbe lumea și sufletul său prin puterea imaginației îmbinate cu realitatea. Nu visăm pentru că dă bine și nu e cazul să facem asta doar pentru că cineva ne-a spus că visurile pot deveni realitate.

Eu am fost mereu un visător și sunt fericit că m-am lăsat în voia lor. Am visat de la Turda, copil fiind, uitându-mă la stele, că voi ajunge pe marile scene ale țării. Și așa a fost.

Am visat liniște și libertate în viața mea. Am visat să trăiesc fără grija zilei de mâine și am visat să devin un om înțelept, capabil de a vedea dincolo de carcasă, un om care să nu judece și să nu pună ștampile, un om fără vanități, fără principii absurde, un om care permanent să vrea să devină mai bun, atât pentru el, cât și pentru cei din jurul său, mai ales că are capacitatea de a inspira.

Am visat și nu am stat cu mâinile-n sân. Am pus, pe lângă vis, muncă, puțin noroc, am pus pasiune, am făcut sacrificii, am citit, am căutat, n-am dormit nopțile, am avut renunțări, am strâns din dinți, am investit, am lăsat de la mine și, uneori, am întors inclusiv și celălalt obraz.

Și iată că acum pot spune că visurile mi-au fost și îmi sunt cei mai buni prieteni. Visurile mele nu au încetat nici azi, ba chiar sunt mult mai intense și mai variate și au în ele mai multă culoare! Doar că le-am transformat în provocări și vreau eu să cred că am capacitatea de a le transforma în realitate, ceea ce-mi doresc, de fapt, și pentru voi.

Să visezi nu e un lux și nici nu ține de statut. Să visezi este cel mai la îndemână mod de a te automotiva, de a încerca să faci ceva pentru tine și pentru viața ta.

Să visezi este gratis și mai este și bine pentru minte și pentru încrederea în sine. Visurile n-au mâncat pe nimeni, ba, dimpotrivă, au dus oamenii pe cele mai înalte culmi și le-au dat frâu liber să fie ce vor cu adevărat. Noi suntem propriile visuri și suntem ceea ce vrem, nu ce ne impun alții! Visați și nu lăsați să treacă timpul pe lângă voi! Nu vă blazați și încercați să transformați existența într-o continuă paradă a visurilor, a frumosului, a fericirii!