E foarte important, în lumea în care trăim, să spunem ce gândim, să avem curajul de a ne asuma puterea gândurilor noastre. Dar nu oricum și nu cu orice preț. Orice opinie emisă trebuie să aibă în spate un set de argumente, altfel ea este în van. Se poate transforma în răutate, în frustrare. Judecățile de valoare nu pot fi expuse chiar de oricine și nu în fiecare context.

Spun asta pentru că asist la o expunere deșănțată a „părerologilor” care au impresia greșită că se pricep la toate și pot înșira cuvinte fără a le susține. Când alegem să ne spunem părerea, avem nevoie de susținerea acesteia. Trebuie să ne asumăm că și noi putem fi contestați.

E firesc, nu ne poate iubi toată lumea și eu, ca artist, știu asta cel mai bine. Este și mai normal să poată exista liber-arbitru și libertate de exprimare, dar e important ca acestea din urmă să aibă logică, să aibă rațiune și să nu fie doar simple răutăți aruncate în public fără a cunoaște, fără a discerne, fără a putea măcar, la o probă contrarie, să poată fi susținute de dovezi și fapte clare.

Personal, evit să fac judecăți de valoare cu statut de certitudine. Mai scap și eu din când în când în extrema aceasta, dar pe probleme generale oricum și, cumva, cu o părere avizată, a unui om care activează în domeniul artistic, public, de peste 30 de ani și care a evoluat în timp și a acumulat experiențe pe mai multe planuri. Dar chiar și așa, eu știu că nu am dreptul să judec sau să mă joc prea simplu cu vorbele.

Chiar dacă epoca actuală dă tuturor șansa de a avea un drept la apel, eu zic că „a judeca” fără a cunoaște e cea mai periculoasă pantă în care se adâncește lumea modernă. Se taie și se spânzură la orice pas, la figurat, desigur.

Oamenii nu au capacitatea de a raționa, de a vedea și argumente contra. Nu mai caută realitatea din mai multe surse și îngurgitează informații fără sens pe care le transmit mai departe cu siguranța unor adevăruri proprii, deși nu au avut curiozitatea de a citi mai mult sau de a găsi și alte izvoare ale respectivei situații.

Se trimit pe rețele sociale tot felul de filme, se fabrică vorbe, declarații și cei „săraci cu duhul” le iau de bune. Nu-i învinovățesc foarte tare neapărat, pentru că asta aduce tehnologia cu sine. Dar chiar și așa, n-ar fi rău, înainte de a lua de bun un titlu, să citim despre ce e vorba, să ne punem singuri semne de întrebare, să analizăm la rece, să gândim câteva secunde și apoi să transmitem mai departe.

Se manipulează foarte simplu în prezent. E suficient să transmiți o informație eronată și în câteva ore ea devine o certitudine, care poate crea monștri, care nu lasă loc de interpretări și care te mai și acuză, dacă erai cumva prea liniștit.

Dincolo de multele alte hibe ale lumii actuale, asta mi se pare cea mai gravă și nu putem lupta împotriva ei decât cu dorința de cunoaștere, cu o atitudine mai circumspectă la ce alegem să urmărim, la tot ce ni se oferă și chiar la vorbele celor care ar reprezenta pentru noi garanți ai unor adevăruri care nu pot fi puse la îndoială.

Nu se poate să putem avea păreri la orice pas, dacă nu suntem în măsură. Nu se poate să avem impresia că libertatea de exprimare ne transformă în călăi, legiuitori, regi sau regine și, mult mai grav, în instanțe care dau verdicte fără prezumții de nevinovăție. Asta doar așa, din limitare și pentru că-i ușor, din fața unui ecran, să fii atotștiutor.

N-am sfaturi, dar spun că ar trebui să avem, cu toții, o mai mare grijă la ce spunem, ce primim, ce citim și cum ne construim discursurile. Modernitatea nu-i neapărat cea mai frumoasă față a existenței noastre...