Nu suntem făcuți din oțel. Spun asta pentru că mulți au impresia că oamenii sunt roboți care trebuie să răspundă la comenzi, care trebuie să se încadreze în preceptele unei societăți care-i vrea „mașinării“! Greșit!

Suntem umani, avem sentimente, rațiune și avem capacitatea de a discerne. Asta ne face, desigur, vulnerabili emoțional și ne supune unor teste pe care le trecem sau nu.

Ideea este că nu e o tragedie să greșim. Nu e deloc revoltător sau vreo problemă dacă devenim prea sensibili, dacă plângem, dacă avem eșecuri. Cu siguranță, toate acestea ne definesc pe parcurs și ne șlefuiesc și trăirile, și deciziile pe care le vom lua pe parcurs.

Suntem făcuți pentru a învăța permanent, pentru a evolua, pentru a căuta, a descoperi și a plânge. Imperfecțiunile acestea ne fac unici, ne fac umani și ne dau posibilitatea să improvizăm continuu, pentru că viața în sine este o improvizație fără reguli scrise, cu instincte, cu trăiri puternice și cu șansa enormă de a putea schimba, ori de câte ori vrem, macazul.

Căutările sunt cele care ne dau farmec și ne pun în situații pe care nu credeam că le vom trăi. Nu suntem perfecți, am mai zis asta și ar fi tare plictisitor, din punctul meu de vedere, să fie așa, asta pentru că perfecțiunea este doar un concept, ceva care oricum poate fi atacat, contestat și permanent pus de cineva, mai mult sau mai puțin bine intenționat, la îndoială.

Imperfecțiunile noastre, deciziile mai mult sau mai puțin fericite, lipsa răbdării și chiar greșelile, toate acestea ne dau culoare, ne lasă goi de sentimente și ne deschid o fermecată Cutie a Pandorei, în care-i frumos și benefic să intrăm, cu toate riscurile și vulnerabilitățile aferente. Da, putem învăța la orice pas!

Dacă am fugit de ceva în lumea asta, a fost autosuficiența. Urăsc persoanele care au impresia că le știu pe toate și pot oferi sfaturi și păreri în fiecare circumstanță. Nimic mai greșit, asta pentru că nimeni nu ne dă dreptul să ne comportăm așa, în primul rând, iar mai apoi e nevoie ca fiecare dintre noi să se lovească cu capul de pragul de sus și să greșească.

Ne asumăm fiecare acțiune și mai apoi, tot de unii singuri, încercăm să luăm lecțiile potrivite. Eu am greșit de multe ori, nu sunt perfect, am și defecte, fac și multe gafe, dar nu mi-e rușine cu asta, cum nu mi-e rușine nici să plâng, să râd sau să învăț permanent, din toate experiențele vieții mele.

Cu atât mai mult în profesia mea sunt conștient că sunt vulnerabil. Și îmi place asta mult. Îmi place să mă las pradă emoțiilor, luând decizii de moment. Nu sunt de fier, chiar dacă uneori las această impresie. Îmi place, în schimb, să învăț mereu, să fiu mai bun, să duc cu mine însumi o luptă din care vreau să ies învingător. Să caut, să am noi trăiri, să fiu performant, profesionist, să nu pic în desuet, să nu am gafe majore. Asta îmi doresc și asta mi se întâmplă de ani!

Iar cheia evoluției și poate că, puțin, și a succesului meu la public, stă chiar în acest tip de gândire, pe care o și aplic, nu o las doar la stadiul de principiu teoretic. Mie îmi place mult să știu că se poate întâmpla oricând, orice. Îmi place să acumulez, să fiu vulnerabil din punct de vedere artistic, să inovez.

Chiar dacă-s tipicar și perfecționist, nu sunt un robot care primește și dă comenzi, așteptând în permanență cu drobul de sare deasupra capului. Ba dimpotrivă, mie îmi place să ofer dragoste, emoții, să fiu cât mai natural cu putință și pe scenă, și în viața mea.

Așadar, nu ezitați nici voi să vă lăsați în voia sentimentelor, să căutați, să evoluați, să fiți imperfecți. Viața noastră este frumoasă pentru că noi suntem umani, nicidecum invincibili!